Prima pagină » Știri politice » Mihai Chirica, despre posibila schimbare a Guvernului: Suntem de-a dreptul penibili

Mihai Chirica, despre posibila schimbare a Guvernului: Suntem de-a dreptul penibili

Mihai Chirica, despre posibila schimbare a Guvernului: Suntem de-a dreptul penibili
Mihai Chirica, despre posibila schimbare a Guvernului: Suntem de-a dreptul penibili

Întrebat de corespondentul MEDIAFAX despre o posibila schimbare a întregului Cabinet Grindeanu, prin retragerea sprijinului politic de către CexN, primarul Iașiului a spus că „asistăm la cele mai interesante frământări politice din ultimii 27 de ani”.

„Asistăm la cele mai interesante frământări politice din ultimii 27 de ani, când PSD, câștigând alegerile nu reușește să se așeze pe linia guvernării și derapajele se țin lanț, ceea ce confirmă și rezultatele alegerilor de săptămâna trecută. Eu cred că liderul partidului nu înțelege ca este pe un drum greșit, total greșit. Suntem, să spunem, de- dreptul penibili să încercăm să schimbăm propriul nostru guvern”, a declarat social-democratul Mihai Chirica.

Chirica este de părere că „una este să faci o remaniere și alta e să îți pui propriul tău premier la zid pentru că nu răspunde întocmai chemărilor liderului. Nu este corect și nu este normal într-o democrație”.

„Un lucru pe care domnul Dragnea nu îl înțelege este faptul că indiferent de partidul care câștigă alegerile, profilul unui stat nu se schimbă după profilul liderului de partid, ci că el trebuie să urmărească o traiectorie (…). Să tot faci de jumătate de an experimente pe seama nervilor românilor, plecând de la un prima nominalizare, ordonanța, legea salarizării care a scos și scoate oameni în stradă și multe, multe alte gafe din punct de vedere politic, nu este bine și nu este bine pentru români, în ansamblul lor și lucrul ăsta se vede la vot”, a mai declarat primarul Iașiului.

Chirica îi reproșează liderului PSD, Liviu Dragnea că partidul este pe o pantă descendentă, lucru confirmat prin faptul că PSD a pierdut orașe precum Târgu Jiu.

Primarul a mai spus că nu cred că premierul Grindeanu a avut libertatea de a decide pentru în tot ce înseamnă conducerea Guvernului și este de părere că nu Sorin Grindeanu trebuie să răspundă pentru ceea ce nu s-a făcut.

„El trebuie susținut, trebuie să i se pună în sprijin niște oameni competenți și dedicați interesului de țară nu interesului personal, al liderului”, a mai spus Mihai Chirica.

Totodată, întrebat ce crede că se va întâmpla cu Guvernul României, Mihai Chirica a spus că „s-a creat, să spunem, un paravan total eronat, în jurul lui Liviu Dragnea prin care se încearcă să i se salveze pielea compromițând în totalitate partidul. În momentul de față domnul Liviu Dragnea trebuie să își asume rezultatul alegerilor de duminică și pe urmă vedem ce o să mai fie”.

Liderul PSD Liviu Dragnea s-ar fi întâlnit luni seara, la sediul PSD din Băneasa, cu premierul Sorin Grindeanu, după ce acesta s-a întors în țară din Croația, și i-a solicitat să demisioneze, invocând nerealizarea Fondului suveran de investiții, premierul respingând cererea, potrivit unor surse.

În plus, surse politice au declarat pentru MEDIAFAX că Lia Olguța Vasilescu, Carmen Dan și Petre Daea sunt cei trei miniștri care au trecut evaluarea, ceilalți membri din Cabinetul Grindeanu nereușind să se încadreze în cerințele partidului.

Liviu Dragnea a convocat pentru miercuri CExN al PSD, unde se vor lua o serie de decizii ca urmare a finalizării Raportului de evaluare a activității Guvernului.

Surse politice au arătat că Dragnea ia în calcul schimbarea întregului Cabinet Grindeanu, prin retragerea sprijinului politic de către CExN.

Citește și