Mihai Fifor: Am avut până la urmă două dezbateri, una reală, cu Viorica Dăncilă și o mascaradă, cu Iohannis
„Am avut până la urmă două dezbateri: una reală, cu Viorica Dăncilă și o mascaradă, cu Iohannis. Una în care Viorica Dăncilă nu a evitat pe nimeni și a răspuns la toate întrebările și o scenetă proastă, regizată, controlată, cenzurată, ca să iasă bine pentru Iubitul Conducător. Una cu o presă normală care și-a făcut datoria și alta cu jurnaliști „instruiți” de Cotroceni în prealabil. Partea bună e că am aflat cum ar arăta România dacă ar fi condusă de fiecare dintre cei doi candidați”, a scris Mihai Fifor, miercuri, pe Facebook.
Social-democratul a mai precizat că România poate fi condusă de un șef de stat viu și autentic, cu calitățile și defectele sale sau de „o poză, de un robot, de un președinte fake”.
„Putem avea o Românie condusă de un președinte viu, autentic, cu calitățile și defectele sale reale, care nu evită pe nimeni și care își dorește o națiune unită, o tara pentru toti romanii sau o Românie condusă de o poză, de un robot, de un președinte fake, care vrea o națiune dezbinată, o tară golită de cei incomozi, în care totul e controlat și cenzurat. Putem avea o democrație cu o presă liberă și eficientă sau ne putem întoarce la alte timpuri când presa era doar o unealtă a regimului de la putere”. completat Fifor.
Secretarul general al PSD îi întreabă pe români în ce țară vor să trăiască.
„Voi în ce țară doriți să trăiți? Într-o Românie libera si democratică sau într-o țară a fricii, intoarsă in negura zilelor de dinainte de 1989?”, a conchis Mihai Fifor.
Viorica Dăncilă a avut o conferință de presă marți seara la Parlament, de la ora 18.00. Timp de două ore și jumătate prezidențiabilul PSD a răspuns la toate întrebările presei. Tot marți seara, Klaus Iohannis a avut o dezbatere, organizată la Biblioteca Central Universitară (BCU), de la ora 19.00. Șeful statului a răspuns la întrebările unor jurnaliști și politologi selectați în prealabil. Restul presei doar a asistat la evenimentul care a durat vreo două ore și jumătate. Klaus Iohannis a fost cel care a moderat dezbaterea.
Duminică are loc al doilea tur al alegerilor prezidențiale. Românii din străinătate votează pe parcursul a trei zile, de pe 22 până pe 24 noiembrie.