Mihai LUPU candidează din partea PSD, pentru un nou mandat la Consiliul Județean / Ce candidat are PSD la Primăria Constanța

Publicat: 21 03. 2024, 15:12
Actualizat: 21 03. 2024, 15:14

Surse politice au transmis, pentru Gândul, că actualul președinte al Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu (PNL), va candida pentru un nou mandat, din partea Partidului Social Democrat. 

De altfel, Lupu are deja „adeziunea la PSD în alb”, mai spun sursele Gândul.

Mihai Lupu a pierdut sprijinul politic al PNL Constanța, în vara anului trecut, din cauza anchetei DNA. La vremea respectivă, Lupu acuza că este „o încălcare de principii”.

Consider că acest lucru este o încălcare a principiilor democratice şi a valorilor pe care eu şi PNL le-am promovat în mod constant. Am renunţat la funcţii şi m-am autosuspendat din calitatea de membru al PNL, scria preşedintele CJ Constanţa, pe facebook, în iunie 2023.

În decembrie, DNA a închis ancheta împotriva președintelui Consiliului Județean Constanța, pentru că „nu există probe”.

La Primăria Constanța, PSD merge pe mâna lui Decebal Făgădău. Devenit primar, după demisia din funcție a lui Radu Mazăre, în anul 2015, Făgădău a câștigat un mandat în 2016 cu 48% din voturi.

La alegerile din 2020, Făgădău a ocupat locul 3, cu 24%, după Vergil Chițac, PNL (28,48%) și Stelian Ion USR (24.30%).

CITEȘTE ȘI: