Mihai PRECUP: Parteneriatele public-private pot dezvolta oraşele din România

Publicat: 18 09. 2024, 14:08
Actualizat: 18 09. 2024, 14:22

Parteneriatele public-private pot dezvolta oraşele din România, a declarat, miercuri, secretarul de stat în Cancelaria Prim-ministrului, Mihai Precup, care s-a întâlnit, la Palatul Victoria, cu membrii Asociaţiei Municipiilor din România (AMR).

“În cadrul întâlnirii, am arătat faptul că avem o lege a Parteneriatului Public Privat, trecută prin Parlament și promulgată de Președinte, astfel că, începând din acest an, avem un cadru legislativ modern, prin care s-a deschis calea implementării unor proiecte care pot dezvolta, la modul cel mai concret, orașele românești,” a declarat secretarul de stat Mihai Precup, care a subliniat că odată depășit obstacolul legislativ, nu mai rămâne decât ca autoritățile locale să identifice nevoile pe care le au și proiectele necesare care pot fi dezvoltate în sistem de Parteneriat Public-Privat.

Unul dintre aspectele discutate a fost finanţarea proiectelor derulate de autorităţi în parteneriat cu firme private, astfel că în cadrul întâlnirii s-au prezentat o serie de variante pe care autorităţile locale le au la dispoziţie, de la obligaţiuni municipale şi finanţări de la fondurile de pensii până la atragerea unor sume acordate de Instituţiile Financiare Internaţionale (IFI-uri).

Fondurile de pensii caută investiţii pentru a plasa banii pe termen lung şi investiţii sigure, cu un cash-flow predictibil.

În reglementarea fondurilor de pensii, 15% din portofoliu poate să fie alocat înspre proiecte de parteneriat public-privat, ceea ce înseamnă undeva în jur de 3 miliarde de euro, bani care ar putea fi alocaţi înspre proiecte mari de infrastructură, de investiţii pentru România, a declarat secretarul de stat.

Mihai Precup i-a asigurat pe reprezentanţii autorităţilor locale de tot sprijinul instituţiilor de la nivel central de care aceştia au nevoie pentru implementarea proiectelor în sistem PPP.

Guvernul României, Banca Mondială şi alte instituţii financiare internaţionale, precum şi autorităţile statului de la nivel central sprijină autorităţile locale şi le îndeamnă să se orienteze cât mai mult către proiecte dezvoltate în PPP, întrucât România are, prin acest tip de proiecte, un potenţial uriaş de dezvoltare, a adăugat oficialul.

La dezbaterea care a avut loc marți, 17 septembrie, au participat membri ai Asociației Municipiilor din România, oficiali și experți ai Autorității de Supraveghere Financiară, precum și consultanți cu expertiză în domeniul parteneriatelor public-private de la IFC-Banca Mondială.

CITEȘTE ȘI:

Gheorghe Falcă: Expertiza unui șef de stat poate fi valoroasă în Parlament, dar în PNL nu s-a discutat candidatura lui Klaus Iohannis la parlamentare

Marcel Ciolacu, întrevedere cu ministrul de Externe de la Kiev: România continuă să susţină UCRAINA pe drumul său către pace şi libertate