Mihai Precup, prima REACȚIE după demisia din fruntea AMEPIP: „Este un act unilateral pe care mi-l asum cu toată responsabilitatea”

Publicat: 16 07. 2024, 17:43
Actualizat: 16 07. 2024, 17:50
Mihai Precup, președintele AMEPIP, a anunțat într-o postare pe pagina sa de Facebook că și-a depus demisia din fruntea instituției, menționând în același timp și realizările din timpul mandatului său. „Decizia de a-mi depune mandatul îmi aparține și plec cu buna convingere că realizările și obiectivele pe care le-am îndeplinit în doar câteva luni în funcție sunt și vor fi relevante pentru întreg sistemul companiilor de stat din România”, a punctat Precup. 
,,Mi-am depus demisia din funcția de președinte al AMEPIP. Este un act unilateral pe care mi-l asum cu toată responsabilitatea”, și-a început postarea Mihai Precup. 
Las în urmă o echipă și o agenție care a devenit operațională în numai 4 luni, cu un tablou de bord funcțional și cu o fereastră larg deschisă către transparentizarea actelor de conducere pentru companiile de stat. Sunt doar câteva dintre reușitele de care sunt mândru și pentru care țin să le mulțumesc tuturor celor care au investit timp și efort în acest an în echipa AMEPIP, a mai continuat Precup.
Oficialul a mai transmis: „Cred că se cuvine ca, înainte de motivarea deciziei mele de a părăsi AMEPIP, să transmit un mesaj de apreciere și mulțumire pentru această echipă nou formată. Agenția este indispensabilă pentru funcționarea echilibrată companiilor de stat și existența sa este un efect concret al unor angajamente pe care România și le-a asumat atât în fața Comisiei Europene cât și a OECD. AMEPIP este o instituție care trebuie să își continue misiunea de a pune în ordine hățișul a sute de companii de stat pe care să le susțină în drumul lor către normalitate.”

Realizările din timpul conducerii demisionare AMEPIP

Mihai Precup consideră că au fost bifate cu succes mai multe proiecte în timpul mandatului său.
Am redus cu 20% numărul provizoratelor, iar numărul procedurilor de selecție finalizate s-a dublat. Am putut aviza, astfel, indicatori cheie de performanță la nivelul contractelor de mandat ale administratorilor. Am reușit, de asemenea într-un timp record, să construim și să publicăm online tabloul de bord de pe site-ul AMEPIP , un instrument unic în România prin care se pot consulta, la un click distanță, toate informațiile relevante ale unei întreprinderi de stat, atât date financiare, cât și despre mandatele consiliilor de administrație. Construirea tabloului de bord a adus la buget o economie de 18 milioane de euro, pentru că este o unealtă publică la care au acces toate companiile de stat și toți cetățenii. Evităm astfel costuri pentru construcția unor soluții similare. Lucrăm integrat și transparent și asta contează, a mai punctat Precup.
La final, acesta a mai venit cu o precizare privind demisia sa și anume spune el: ,,vreau să fiu foarte explicit și să subliniez că mă detașez clar de orice neînțelegere cu privire la procedura de selecție a conducerii AMEPIP. Decizia de a-mi depune mandatul îmi aparține și plec cu buna convingere că realizările și obiectivele pe care le-am îndeplinit în doar câteva luni în funcție sunt și vor fi relevante pentru întreg sistemul companiilor de stat din România.”