Mihai Răzvan Ungureanu și-a depus candidatura la BEJ Arad pentru un mandat de senator
Președintele Forței Civice, fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu, și-a depus, sâmbătă, candidatura la Biroul Electoral Județean (BEJ) Arad, pentru un mandat de senator, alături de ceilalți candidați ai alianței, între care fostul ministru de Interne Traian Igaș, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Candidații ARD sunt primii înscriși oficial în cursa electorală în județul Arad, majoritatea fiind prezenți la sediul BEJ în momentul depunerii candidaturilor din partea alianței.
Mihai Răzvan Ungureanu a sosit la sediul BEJ însoțit de primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă, în timp ce liderul județean al PDL, Gheorghe Seculici, a ajuns separat, alături de fostul ministru de Interne Traian Igaș.
După depunerea candidaturilor celor zece reprezentanți ARD, Ungureanu a fost întrebat de jurnaliști ce părere are despre contracandidatul său la Senat din Colegiul 1 (municipiul Arad), senatorul Ovidiu Marian, care candidează pentru USL după ce a părăsit PDL în vară, trecând la liberali.
„Este un om cu experiență, știu ce a lucrat la Comsia de buget finanțe, mă bucur să am un asemenea competitor și sper să fie o întrecere cât mai corectă”, a spus Ungureanu.
Întrebat ce se întâmplă cu acei candidați ARD care au fost propuși de Comisia de etică pentru analiză, Ugureanu a declarat că „decizia finală se va lua la nivelul celor trei copreședinți”, iar discuțiile pe acest subiect vor avea loc duminică.
Ungureanu nu a dorit să răspundă dacă s-a ajuns la o decizie privind numele contracandiaților ARD pentru Crin Antonescu, Dan Voiculescu și Daniel Constantin, afirmând că dorește să păstreze „un aer de mister” asupra acestui subiect.
La rândul său, vicepreședintele PDL Traian Igaș a declarat că ARD poate obține în județ șapte parlamentari, câți are în prezent PDL.
„Județul Arad este privit în continuare ca fief al celor de dreapta și cred că vom rămâne și după alegerile din 9 decembrie. Cred că vom putea obține șapte parlamentari”, a spus Igaș.
Candidații ARD Arad pentru Senat sunt: fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu (Forța Civică) – Colegiul 1, primarul din Sebiș, Gheorghe Feieș (PDL) – Colegiul 2 și senatorul Traian Igaș (PDL) – Colegiul 3.
Candidații ARD pentru Camera Deputaților sunt: Mihail Neamțu (PNȚCD) – Colegiul 1, deputatul Claudia Boghicevici (PDL) – Colegiul 2; Gheorghe Seculici (PDL) – Colegiul 3; Călin Bibarț (PDL) – Colegiul 4; Eusebiu Pistru (PDL) – Colegiul 5; deputatul Marius Gondor (PDL) – Colegiul 6 și deputatul Iustin Cionca (PDL) – Colegiul 7.