Mihnea Costoiu, ministrul Cercetării în GUVERNUL PONTA II, omul de încredere al Ecaterinei Andronescu
MIHNEA COSTOIU, rectorul Universității Politehnica din București, nominalizat, miercuri, pentru funcția de ministru delegat pentru Cercetare Științifică, are trei stagii de pregatire în străinătate, la Universitatea Paris IV, Universitatea Oxford și Universitatea Harvard.
Mihnea Costoiu este considerat omul de încredere al Ecaterinei Andronescu. El a lucrat în echipă cu Ecaterina Andronescu ca director general administrativ al Universității Politehnica din București din 2005 și până în acest an, când a fost ales rector al Universității Politehnica din București.
În perioada 2001-2004, Costoiu a fost secretar general în Ministerul Educației, iar în 2009, în timpul mandatului de ministru al Ecaterinei Andronescu, Mihnea Costoiu a fost secretar de stat.
Costoiu este cadru didactic asociat începând din 1997, la Academia de Studii Economice din București, Școala Națională de Studii Politice și Administrative, Universitatea Politehnică din București.
El a mai ocupat poziții manageriale la SC Citex SA (1999-2001) și la SC Mecanică Fină SA (1995-1999).
Mihnea Costoiu este absolvent al Universității Politehnica din București, Facultatea Ingineria și Managementul Sistemelor Tehnologice, doctorand al Academiei de Studii Economice București și a urmat studii postuniversitare la Colegiul Național de Apărare, Ministerul Apărării Naționale.
Costoiu are trei stagii de pregătire în străinătate, la Universitatea Paris IV, Universitatea Oxford și Universitatea Harvard.
În perioada 2001 – 2004 și în 2009, Costoiu a fost membru în Comisia de Negociere a Guvernului cu Fondul Monetar Internațional și cu Banca Mondială, iar în 2003 – 2004 și 2009, membru în Consiliul de Conducere al Institutului Cultural Roman.