Ministerul Dezvoltării alocă 1,5 mld. lei pentru PROIECTE finanțate prin Programul „Anghel Saligny”. Cseke Attila: Achităm facturile restante

Publicat: 17 03. 2025, 12:46

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) a virat suma de 1.482.773.744,49 de lei pentru decontarea facturilor aferente a 821 de obiective finanțate prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, a anunțat ministrul Cseke Attila.

„Continuăm să achităm facturile restante pentru lucrările efectuate, astfel încât obiectivele de investiții să nu înregistreze întârzieri în execuție, iar constructorii să-și poată onora la timp obligațiile contractuale”, a precizat ministrul dezvoltării.

Proiectele vizează reabilitarea și modernizarea infrastructurii rutiere, construirea sau refacerea unor poduri și podețe, precum și înființarea sau modernizarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă, a rețelelor de canalizare, a stațiilor de epurare și a sistemelor de distribuție a gazelor naturale, a arătat ministrul.

Situația detaliată a plăților efectuate este disponibilă pe site-ul MDLPA, la linkul: https://www.mdlpa.ro/pages/plati.

Foto: gov.ro


CITEȘTE ȘI: