Miniștrii USR și PLUS, la cuțite! Echipa Dan Barna nu vrea să părăsească Guvernul, tabăra lui Dacian Cioloș cere capul premierului Cîțu

Publicat: 15 04. 2021, 13:53
Sursa FOTO: facebook.com/DanBarnaUSR

Miniștrii USR și PLUS sunt la cuțite! Demiterea lui Vlad Voiculescu și a Andreei Moldovan a aruncat în aer mai degrabă alianța dintre USR și PLUS decât coaliția de guvernare. Dacă la nivel declarativ s-a spus că premierul Florin Cîțu nu mai are susținerea partenerilor, se pare că echipa lui Dan Barna a acceptat, tacit, decizia primului-ministru. Astfel, în momentul de față, doar tabăra lui Dacian Cioloș mai cere capul șefului Executivului.

Nu trebuie omis faptul că între USR și PLUS lucrurile nu sunt deloc tranșate, în condițiile în care urmează un congres comun care va valida un lider unic, după unirea celor două formațiuni politice.

Primul pas: miniștrii USR PLUS merg în ședința de Guvern

Pe surse neoficiale, miniștrii USR PLUS au decis să lase deoparte orgoliile și vor participa la ședința de joi a Guvernului. Acesta este primul pas spre acceptarea deciziei luate de premier. Mai departe, urmează negocieri puternice în spatele ușilor închise.

Cum au fost și cele biroul lui Dan Barna. Înainte de începerea ședinței de Guvern, vicepremierul i-a convocat la o discuție pe miniștrii USR PLUS. Se pare că votul echipei sale, în favoarea participării la ședința de la Palatul Victoria, a fost covârșitor.

Miniștrii USR nu vor să-și piardă privilegiile

Dar asta a fost doar prima victorie repurtată de USR în lupta cu „frații” din PLUS. Conform Digi 24, miniștrii lui Dan Barna nu sunt de acord să își piardă funcțiile, și privilegiile, în același timp, doar ca să fie solidari cu Vlad Voiculescu. Asta, mai cu seamă fiindcă multe ministere au fost câștigate după negocieri aprinse cu partenerii din coaliția de guvernare.

Dacă ar părăsi guvernarea, alianța USR PLUS pierde nu numai funcția de vicepremier, deținută în prezent de Dan Barna, ci și ministere cu greutate, precum Transporturi, Fonduri Europene și Justiție. Nu le-am ales întâmplător, căci aceste portofolii sunt deținute de miniștri USR.

Cartea pe care o joacă Dan Barna

De altfel, dorința de a părăsi Guvernul Cîțu a fost exprimată miercuri de cei din PLUS. Miniștrii USR s-au ferit să facă astfel de propuneri categorice. În schimb, virulența cu care Dan Barna l-a atacat pe Florin Cîțu ar putea fi interpretată mai degrabă ca o vânătoare lansată de liderul USR, care urmărește să devină liderul de facto al noului partid rezultat după Congresul USR PLUS. Sprijinul pe care Dan Barna l-a acordat public pentru Vlad Voiculescu n-ar fi altceva decât cartea jucată pentru a câștiga voturile „electoratului” PLUS.

Totuși, pentru Dan Barna acesta este un joc periculos: trebuie să le câștige încrederea votanților PLUS, și face asta sărind la gâtul premierului Cîțu, dar și să nu-i supere/ deranjeze pe miniștrii USR. Mai ales că aparatul de partid a avut grijă deja să împărtă funcții în eșaloanele doi și trei din Guvern.