Ministrul Agriculturii explică declarația despre „aurul verde” și Nicolae Ceaușescu / Florin Barbu: „Poate, din oboseală, nu am fost așa inspirat”
This browser does not support the video element.
Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, a explicat, luni dimineață, afirmațiile referitoare la fostul dictator comunist. Barbu declarase, săptămâna trecută că „domnul Nicolae Ceaușescu nu spunea degeaba că stuful e aurul verde al României”. Ministrul a explicat acum că a fost doar neinspirat și obosit și că a avut o perioadă încărcată din cauza subvențiilor care trebuie plătite.
Prezent în cadrul unei emisiuni, la TVR1, ministrul Barbu își explică afirmația referitoare la fostul dictator român prin faptul că nu e vorba de nostalgie după regimul comunist, ci doar de oboseală.
Aici, cred că nici eu n-am răspuns corect. Nu m-am referit la Ceaușescu (…). Nu am cum să fiu nostalgic după regimul comunist pentru că eu aveam 10 ani atunci (…) Poate c-a fost o declarație neinspirată a mea… Săptămâna trecută a fost o săptămână foarte încărcată… Poate, din oboseală, nu am fost așa inspirat și am făcut această declarație. Dar nu sunt nostalgic nici după regimul comunist, nici după Ceaușescu.
Ministrul Agriculturii spune că este nostalgic doar după sistemul de irigație pe care l-a avut România în perioada antedecembristă.
„Nu vreau să exagerez, președintele nostru, domnul Nicolae Ceaușescu, nu spunea degeaba că stuful e aurul verde al României”, declarase, săptămâna trecută, Florin Barbu, într-un interviu la Euronews. În urma afirmațiilor sale, USR a cerut demisia acestuia, iar ministrul urmează să fie audiat azi în Comisia de Agricultură a Senatului.
Citește și:
Ministrul Agriculturii anunţă că APIA a deblocat plăţile. S-a autorizat plata a 1,5 miliarde de lei