Ministrul Educației: Baronii editurilor învârt anual peste 100 de milioane de euro. Ce a simțit Pop după ce a citit manualul de sport
„Baronii manualelor, care, așa cum am spus, în zona aceasta a auxiliarelor au anual – se vehiculează – undeva peste 100 de milioane de euro. Nu știu câți dintre acești bani sunt fiscalizați și în buzunarele cui ajung. Numai auxiliare. Banii gri către negru”, a spus ministrul Liviu Pop într-o emisiune la Antena 3.
Acesta acuză editurile că fac fraudă pe spatele copiilor și susține că elevii suferă din cauza acestor „baroni”, mai ales că la bugetul de stat nu sunt suficienți bani pentru a asigura gratuitatea educației.
„Trist este că în spatele acestor baroni ai manualelor, care încasează venituri foarte mari și au averi colosale unii dintre ei, suferă elevii acestei țări și noi nu avem nici bani la bugetul de stat ca să putem asigura gratuitate educației – și nu numai, și a sănătății, eu vorbesc acum de educație. Este o miză financiară și eu cred, intuiesc că o parte dintre atacurile pe care le-am suportat zilele acestea sunt și din zona aceasta.
Nu am cum să dovedesc, intuiesc și voi face public la momentul respectiv și toate editurile care au fost notificate și toate editurile care niciodată nu au participat la licitație de manuale – mare atenție -, dar totdeauna s-au dus la vânzări de auxiliare”, a mai spus ministrul Educației.
Pop susține că Ministerul Educației a dat aviz în ultimii 3-4 ani pentru doar 10% din auxiliarele folosite la clasă, iar manualele de sport, dar și alte cărți elementare pentru clasele a IIa, a IIIa și a IVa au o „calitate foarte slabă”: „Din păcate, doar 10% dintre auxiliarele care au fost folosite în sistemul de învățământ în ultimii trei sau patru ani au avut aviz de la MEN, celelalte nu aveau niciun fel de aviz. Pentru copiii de clasa a IV-a de anul trecut a fost aprobat nu știm cum, că avem anchetă internă, doar un auxiliar pentru limba engleză”, a spus mai explicat ministrul.
Despre controversatul manual de sport, Liviu Pop spune că nu a fost inițiativa lui și dă vina pe „greaua moștenire”: „(…) Nu am putut să fac nimic ca ministru al Educației să spun: ‘domn’le, nu mai puneți manualul de sport!’ Era licitat deja eu când am venit, cred că erau făcute și ofertele în perioada aceea în iunie. Este un drept pus în lege în 2011. (…) Nu am pus eu manualul de sport, eu l-am moștenit acest manual. Nu este un moft al ministrului Educației. Este un moft în lege, daca îl putem numi un moft. Prin Legea manualului școlar trebuie să clarificăm acest aspect. (…) Eu pot să spun că l-am citit și da, sunt dezamăgit, dacă mă întrebați de calitatea manualului, și nu numai la sport”, a precizat Pop.
Ministrul Educației a declarat vineri că sintagma „mafia manualelor”, utilizată în presă, „se apropie de adevăr”, sistemul nefiind unul competitiv, ci unul bazat pe „complicitate, rețea de pile și influență”.
„Din nefericire, comercializarea de manuale și de alte materiale didactice a devenit o afacere profitabilă pentru unii, dar nu și pentru copii și părinți. S-a ajuns la o supraîncărcare de cărți, cărțulii și caiețele, care nu au nicio justificare pedagogică, ci doar pe aceea a profitului gras. Presa a scris despre o mafie a manualelor și, din păcate, această sintagmă se apropie de adevăr. Edituri și persoane au beneficiat și beneficiază în continuare de poziția de putere pe care o ocupă în sistemul de educație pentru a acumula profituri. Este imoral și este ilegal”, a declarat ministrul Educației Liviu Pop.
Acesta a afirmat că, în acest domeniu, nu există competitivitate, fiind vorba, de fapt, de o „rețea de pile și influență”.
„Nu avem competiție, avem oligopoli, complicitate, rețea de pile și infuență. Ca să distrugi răul, trebuie să-l tai din rădăcină. Această mafie nu poate fi distrusă decât prin asumarea publicării manualelor”, a mai spus Pop.
La începutul săptămânii, bucureștenii au protestat față de ministrul Educației ei aducând câte o carte în Piața Victoriei și îndemnându-l pe acesta să-și dea demisia.
Printre cărțile donate ministrului Liviu Marian Pop, se numără „Aventurile baronului Munnchausen”, „Matematică, exerciții și probleme pentru clasele V-VIII”, dar și manuale de gramatică.
„Am adus cărți pentru bibliotecile școlare, care nu au cărți. Domnului ministru îi transmit să se uite în cărțile de gramatică”, a spus o femeie, după ce a adus în Piața Victoriei câteva cărți de gramatică.
Protestatarii au scris și mesaje pe cărți.
„Dragă cititorule, această carte a fost donată pentru «Biblioteca lui Pop», dedicată lui Pop Liviu Marian, ajuns printr-o eroare ministru al Educației. Îți dorim lectură plăcută și cu folos”, este unul dintre mesaje.
Evenimentul „Hai să îi ducem o carte lui Pop și să îi cerem demisia!”, care urmează să se desfășoare pe parcursul întregii zile, a fost promovat pe Facebook. Inițiatorii au susținut că ministrul Educației, Liviu Marian Pop, a bulversat întregul sistem de învățământ românesc.
„Milioane de copii și de părinți au privit, în ultimele săptămâni, cum deciziile halucinante ale lui Pop duc școala românească spre haos complet. Cea mai recentă măsură care a dat peste cap Educația din România a fost ordinul de ministru privind interzicerea materialelor auxiliare, care a provocat situații aberante: părinții s-au plâns că elevii sunt percheziționați în ghiozdane, profesorii că nu mai au cum să predea la clase, Gazeta Matematică a fost considerată interzisă în școli iar soarta examenelor din acest an școlar a devenit incertă. Din „palmaresul” ministrului Pop mai amintim: Manualul Unic la clasa a cincea, Manualul de Sport, convingerea că, deși în România Educația e gratuită, asta înseamnă doar că elevii nu plătesc, nu și părinții lor”, susțineau organizatorii.
El îi îndemnau pe bucureșteni să protesteze printr-un gest simbolic: dăruindu-i, fiecare, câte o carte.
„Orice carte, pentru că nu dorim să trăim într-o țară în care un material didactic sau o operă literară să poată interzise. Dacă doriți, puteți scrie și o dedicație pentru domnul Pop, poate va reuși să înțeleagă mai bine mesajul. Și să înțeleagă că haosul pe care l-a provocat este prea mare și e timpul să își dea demisia. Puteți veni oricând între 9AM și miezul-nopții, pentru că știm că viața de părinte este foarte complicată și programul este mereu, contra-cronometru”, au mai menționat organizatorii.
O femeie a venit în Piața Victoriei și a lăsat acolo o pungă cu cărți, menționând că le-a adus pentru bibliotecile școlare în care nu există romane și manuale. De asemenea, ea i-a transmis ministrului Educației „să se uite în cărțile de gramatică”.
Controversele referitoare la manualele pentru elevi s-au accentuat odată cu anunțarea apariției unei cărți obligatorii de sport, pe care, spunea ministrul Pop, aceștia nu vor trebui, însă, s-o și citească.
„Dacă avem manual de muzică, de ce nu am avea și la sport?”. Acesta este răspunsul uluitor, dat astăzi de ministrul Educației, Liviu Pop. Din toamnă, pentru prima dată în istoria școlii noastre, elevii de clasa a V-a chiar vor avea manual de sport. Reprezentanții asociațiilor de părinți spun ideea este absurdă, și se risipesc bani publici.
Ministerul Educației a decis că ar fi oportun că începând din noul an școlar, elevii să aibă la ora de sport și un manual, pe lângă echipament. Așa se face că 3 edituri au câștigat deja licitația, iar statul o să plătească pentru aceste cărți inedite.
„Orice disciplină care apare în programa pentru clasa a V-a poate să aibă manual școlar”, spune ministrul Liviu Pop. „La muzică nu avem manual școlar? Care este diferența între muzică și sport?”.
„Da, elevii din clasa a 5-a vor avea manual și la disciplina educație fizică. În 7 august finalizăm licitația pentru manualele la care s-au depus contestații. Trist este faptul că editurile nu au depus oferte pentru toate disciplinele. Caut soluții și pentru aceste situații”, a scris Liviu Pop, joi seara, pe pagina sa de Facebook.
În timp ce ministrului i se pare firesc, editorii s-au declarat surprinși. Cristian Gresanu, Președintele Uniunii Editorilor, a declarat pentru Știrile Pro TV: „Sincer, personal m-am mirat de faptul că cei care au alcătuit practic programa și s-au ocupat de procedura această de licitație au considerat necesare aceste manuale”.
Conținutul manualelor nu a fost făcut public deocamdată însă directorul uneia dintre editurile câștigătoare ne prezintă câteva capitole. „Capitolul 1: organizarea activităților motrice, capitolul 2: dezvoltare fizică armonioasă”.
Reprezentanții asociațiilor de părinți susțin că abia acum au aflat ce se pregătește deși au făcut parte din grupul de lucru care a stabilit procedura de achiziție a manualelor pentru clasa a V-a.
„Suntem siguri că nu va avea o utilitate și în cazul asta vorbim de o risipă de bani, vorbim despre sute de mii de euro. Se puteau duce foarte bine în echipament sportiv”, spune Iulia Cristache, președintele Federației Asociațiilor de Părinți.
Iar explicațiile uluitoare ale ministrului educației, Liviu Pop, continuă: „Nu va faceți emoții că elevii n-o să facă sport, că o să citească din carte. Exclus lucrul acesta”. „Important e să avem suficiente săli de sport în care copiii să meargă să-și desfășoare orele”, spune ministrul, care explică de ce e nevoie de manual: „la orice disciplină este nevoie de un manual. Manualul este un instrument care ajută în actul de predare între elev și profesor”.