Ministrul Energiei: „Anul trecut, România a pus în funcțiune o capacitate de producție a energiei electrice de aproape 10 ori MAI MARE decât în 2022”
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, afirmă că, anul trecut, România a pus în funcțiune o capacitate de producție a energiei electrice de aproape 10 ori mai mare decât în 2022. „Încă 624 MW pentru sistemul energetic național, la care se adaugă peste 1000 MW la cei care au devenit prosumatori în 2023”, susține Burduja.
„În 2023, noile centralele electrice puse în funcțiune au inclus: 496MW solar, 72MW eolian și 56MW hidrocarburi. Totalul este de 624MW putere instalată, capacități noi de producție aflate acum la dispoziție sistemului energetic național. Față de 2022, cifra totală este de aproape 10 ori mai mare (s-au pus atunci în funcțiune 44MW hidrocarburi și 25MW solar).
Mai mult, dacă la final de 2022 aveam doar 40.171 de prosumatori, cu o capacitate instalată cumulată de 417MW, la finalul anului 2023 numărul prosumatorilor a depășit 100.000, cu o capacitate instalată care, cel mai probabil, a depășit 1500MW, mai mult decât puterea instalată a centralei nuclearo-electrice de la Cernavodă”, conform ministrului Energiei.
Burduja: „România este tot mai atractivă pentru investitori în sectorul energetic”
Sebastian Burduja a adăugat: „faptul că în 2023 capacitățile noi puse în funcțiune au fost de aproape 10 ori mai mari decât în anul anterior arată că România este tot mai atractivă pentru investitori în sectorul energetic, mai ales pe segmentul energiei verzi”.
„Ne așteptăm ca la final de 2024 creșterea să fie și mai mare, având în vedere că am reușit să finalizăm finanțarea a proiectelor din investiția 1 – PNRR, care însumează aproape 1.700MW. Mă aștept ca o mare parte dintre aceste investiții să fie finalizate până la sfârșitul anului, în baza angajamentului beneficiarilor. Se adaugă investiția în centrala nouă pe gaz de la Iernut, un proiect blocat ani de zile, cu șanse reale de punere în funcțiune în decembrie 2024, care va adăuga o putere instalată de 430MW la sistemul energetic național. Plus o serie de investiții private, care nu au apelat la sprijin guvernamental, deci bilanțul pe anul în curs va fi și mai bun.
Dacă în 2023 România a fost exportator net de energie electrică, după mulți ani în care a apelat mai mult la importuri, prin aceste noi investiții suntem și mai bine poziționați să ne atingem potențialul de lider regional și hub energetic pentru întreaga regiune. Asta înseamnă mai multă producție, deci potențialul reducerii prețurilor și a facturilor pentru români, dar și competitivitate mai mare pentru economia națională, noi locuri de muncă și dezvoltare accelerată”, a precizat Burduja.
Ministerul Energiei se apropie de finalizarea procedurilor pentru implementarea Contractelor pentru Diferență
Mai mult, Ministerul Energiei se apropie de finalizarea procedurilor pentru implementarea Contractelor pentru Diferență (CfD), care vor susține, prin două licitații succesive, în 2024 și 2025, investiții în producția de energie solară și eoliană cu o putere instalată totală de 5000MW. Prețul de referință va fi fixat pentru 15 ani, într-un mod transparent și competitiv, oferind predictibilitate investitorilor. Noile capacități vor însemna și mai multă energie electrică produsă în România.
În ceea ce privește prosumatorii, creșterea acestuia segment a fost cu adevărat spectaculoasă în 2023. Datele ANRE pentru 31.12.2023 nu sunt încă disponibile, dar știm că numărul prosumatorilor la 1 noiembrie depășise 101.000, cu o putere instalată de 1298MW. Estimările ANRE arată că, cel mai probabil, puterea instalată la prosumatori depășește 1500MW astăzi, menționează sursa citată.
„Fenomenul prosumatorilor este în linie cu ceea ce ne dorim pentru viitorul sectorului energetic românesc: descentralizare, decarbonizare, digitalizare. Prosumatorii construiesc efectiv acest viitor în 3D, iar asumarea mea ca ministru al energiei este de sprijinire a prosumatorilor. Aceștia consolidează reziliența furnizării energiei electrice la nivelul gospodăriilor din România, sprijină procesul de tranziție verde și ating un grad înalt de digitalizare, ceea ce permite un management mai bun la nivelul fiecărui punct de consum,” a declarat Sebastian Burduja, Ministrul Energiei.