Ministrul Finanțelor, critici de la „centru” pentru modul în care a împărțit banii din buget: Una am stabilit, alta a făcut
La ora transmiterii acestei știri, Liviu Dragnea și Sorin Grindeanu i-au chemat, pe rând, pe unii dintre miniștrii cabinetului, aflați în București, la sediul PSD din Băneasa, pentru a discuta în mod informal despre bugetele ministerelor pe care le conduc. Până la această oră, la sediul din Băneasa au ajuns miniștrii Șerban Valeca, Adriana Petcu, Marius Dunca, Andreea Păstârnac, dar și Daniela Pescaru, secretar de stat în ministerul de Finanțe.
Șeful Executivului, Sorin Grindeanu, și președintele PSD, Liviu Dragnea, s-au arătat însă nemulțumiți de felul în care a fost gestionată elaborarea proiectului de buget, criticându-l pe ministrul de Finanțe, Viorel Ștefan, au declarat surse politice.
Liviu Dragnea a declarat luni seara că „și eu, și premierul am fost nemulțumiți constatând că ce am stabilit la plecare din țară nu s-a reflectat în proiectul de buget. Azi am stat la discuții cu ministru de Finanțe. (…) Nu am înțeles nici eu, nici premierul de ce a trebuie să se mărească bugetul SRI. Poate SRI nu putea să aibă o reducere așa cum am dat eu semnalul de la Cameră de 17,8%. La Cameră putem funcționa. De ce s-a mărit buget SRI? Nici eu, nici premierul Grindeanu nu am primit răspunsuri serioase, argumentate, urmând ca mâine să se reia discuția”.