Ministrul Fondurilor Europene, dat afară din Guvern. Cine este înlocuitorul
Ministrul Fondurilor Europene, Aura Răducu, și-a depus astăzi demisia din Cabinetul Cioloș. Este al doilea ministru din cabinetul Cioloș care demisionează, după ministrul Muncii Ana Costea. Aceasta a precizat că a luat decizia la solicitarea primului ministru, care nu a fost mulțumit de activitatea sa și de modul în care a înțeles să-și îndeplinească obiectivele imediate.
„Având în vedere nemulțumirile domnului prim-ministru legate de obiectivele pe termen scurt privind activitatea mea, la cererea domniei sale, îmi depun demisia din funcția de ministru al fondurilor europene. Regret că nu am avut șansa de a duce la bun sfârșit acțiunile propusem, dar ramân un susținător al politicii de coeziune, al principiilor europene și al utilizării cât mai eficiente și profesioniste a fondurilor europene pentru dezvoltarea economică și socială a țării”, a precizat Aura Răducu într-un comunicat de presă.
La scurt timp după anunțul făcut de fostul ministru al Fondurilor Europene, premierul Dacian Cioloș a transmis că a acceptat demisia Aurei Răducu și că urmează să trimită, în curând, o nouă propunere către președintele Iohannis.
„Am acceptat demisia doamnei ministru Aura Carmen Răducu. În perioada imediat următoare voi înainta domnului Președinte Klaus Iohannis o propunere pentru funcția de ministru al Fondurilor Europene”, a menționat Cioloș într-un comunicat postat pe site-ul Guvernului.
„Am avut o discuție cu doamna Răducu săptămâna trecută și am convenit împreună acest lucru. Am apreciat și apreciez activitatea pe care a desfășurat-o dânsa până acum, a pornit dintr-o situație dificilă acolo la minister, și-a folosit toată expertiza pe care o are pe fonduri europene pentru a debloca anumite lucruri pe care le-a găsit acolo înțepenite și legat de pregătirea sistemului MySMIS, și legat de ghidurile beneficiarilor, și legat de închiderea perioadei 2007-2013, însă am convenit împreună că în momentul de față, acolo la minister, mi-aș dori să trecem la o etapă nouă de abordare și în condițiile acestea am acceptat demisia dânsei. O să mă gândesc în cel mai scurt timp, mâine probabil, să fac o nouă propunere și să mergem cât mai repede înainte”, a spus Cioloș, luni, într-o conferință de presă susținută la Iași, după ce Aura Răducu și-a anunțat demisia.
Premierul a mai afirmat că, în măsura în care fostul ministru este dispus, pot colabora de pe o altă poziție.
„I-am spus și dânsei, sper să putem, în măsura în care dânsa va fi dispusă, să continuăm să lucrăm împreună și de pe o altă poziție”, a mai spus Dacian Cioloș.