Ministrul Justiției o acuză pe șefa CSM de imixtiune în activitatea Guvernului: Atitudinea este de neînțeles
Ana Birchall îi atrage atenția Liei Savonea, într-o scrisoare, că nici până în prezent, Ministerul Justiției nu a primit oficial cererea Centrului de Resurse Juridice cu privire la existența unei „foi de parcurs” la nivelul Ministerului, așa cum a cerut la plenul CSM din 17 septembrie.
„Așa cum am declarat, la nivelul Ministerului Justiției nu există niciun document de tip „to do list” sau „foaie de parcurs” convenit cu parteneri externi. Colaborarea cu Departamentul de justiție al SUA este una legală și instituțională, ținând seama și de faptul că, în cadrul parteneriatului Strategic pentru Secolul XXI dintre România și SUA împotriva corupției și a criminalității organizate, inclusiv cooperarea judiciară pentru fenomene infracționale, ocupă un loc central”, se arată în scrisoarea transmisă de Ana Birchall către șefa CSM, Lia Savonea.
În documentul obținut de MEDIAFAX, ministrul Justiției a mai subliniat că „este de domeniul evidenței că în competențele constituționale și legale ale CSM nu intră și supervizarea modului în care reprezentanții autorității executive înțeleg să își îndeplinească rolul constituțional”.
„Extinderea arbitrară a competențelor CSM încalcă principiul separației și echilibrului puterilor în stat, precum și principiul cooperării loiale între autoritățile statului. (…) Încercarea unor membri ai Consiliului Superior al Magistraturii de a-și aroga un veritabil drept de veto cu privire la acțiunile externe ale ministrului Justiției este o imixtiune gravă și inacceptabilă în activitatea puterii executive. Atitudinea acelor membri este de neînțeles, cu atât mai mult cu cât aceștia pun în discuție relația cu unul dintre partenerii strategici ai României și o propunere vizând consolidarea statului de drept”, a mai scris Birchall.
Cu acest prilej, ministrul îi invită pe toți membrii CSM să își desfășoare activitatea „în limitele misiunii esențiale”.
„De asemenea, îmi exprim speranța că astfel de conduite nu vor fi perpetuate sau tolerate la nivelul membrilor CSM”, atrage atenția Birchall.
Președintele CSM, Lia Savonea, i-a cerut, pe 17 septembrie, în plenul CSM, ministrului Justiției, Ana Birchall, să precizeze dacă a agreat în vreun fel cu procurorul general american sau cu reprezentanții altui stat asupra unei „foi de parcurs” cu privire la întărirea statului de drept din România. Aceasta a refuzat, la momentul respectiv, să furnizeze un răspuns explicit.