Ministrul Justiției vrea evaluare pentru parchetele DNA din toată țara
„Eu am în vedere o evaluare și a unităților din teritoriu, dar ca să grăbesc oarecum, în limite legale, procedurale, concluzia finală, evaluarea, am stabilit ca obiective doar evaluarea unităților centrale, DNA și Parchetul de pe lângă Înalta Curte. Vedem rezultatele de aici, propunem proporțional măsuri în funcție de ceea ce se constată, iar etapa a doua, aceeași Inspecție Judiciară va face evaluarea și a unităților din teritoriu pentru că și ele în egală măsură fac parte dintr-o structură unitară și în egală măsură trebuiesc evaluate după aceiași parametri, după aceleași criterii, sigur cu rezultate pe care le vom vedea”, a declarat ministrul Justiției, Tudorel Toader, la România TV.
Ministrul Justiției a precizat că este vorba despre o paletă foarte largă de măsuri care pot fi luate, în cazul unei evaluări negative.
„Dacă ai încălcare minoră, măsuri de intrare în legalitate și te poți duce la un avertisment, dar dacă ai încălcări de fond foarte grav, e extrema cealaltă, propunerea de revocare din funcție”, a completat Toader.
Tudorel Toader a cerut Inspecției Judiciare să facă două controale la DNA. Unul dintre acestea vizează înregistrările dintr-o ședință a DNA, iar celălalt privește activitatea managerială la DNA, dar și a Parchetului General. Inspectorul șef al Inspecției Judiciare (IJ) a anunțat că a semnat deja ordinele pentru efectuarea controalelor privind eficiența managerială al DNA și la PICCJ, stabilind care vor fi inspectorii judiciari ce vor analiza activitatea celor două parchete, concluziile urmând să fie prezentate Secției de procurori a CSM.