Barajul de la SOHURLUI, în atenția Ministerului Mediului: Proiecte de modernizare și protecție împotriva inundațiilor în Galați

Publicat: 18 09. 2024, 13:45
Actualizat: 18 09. 2024, 13:56

This browser does not support the video element.

Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet, a prezentat marți, într-o declarație înaintea ședinței de Guvern, planurile pentru modernizarea amenajărilor hidrotehnice din județul Galați, printre care și reluarea lucrărilor la barajul de la Socorului, un proiect început în perioada comunistă și abandonat în 1989.

Măsurile necesare pentru noile amenajări hidrotehnice pe care le propunem în județul Galați, în niciun caz nu pot fi tranșate astăzi în ședința de Guvern. Însă, dacă vorbim doar despre barajul de la Sohurlui, pot să vă spun că există o amenajare hidrotehnică începută în perioada comunistă și abandonată în anul 1989, a declarat Mircea Fechet.

Reabilitarea barajului Sohurlui

Întrebat despre starea actuală a barajului de la Sohurlui, Fechet a recunoscut că structura este grav deteriorată și nefinalizată, dar și-a exprimat convingerea că poate fi refăcută și adaptată nevoilor actuale.

Acea amenajare hidrotehnică nu a fost vreodată terminată. Ea avea rolul principal de a asigura apă pentru irigarea terenurilor agricole din zona respectivă. Avea o capacitate de 200 de milioane m³ și, doar ca să vă faceți o idee, Vidraru, barajul, înmagazinează 320 de milioane m³, deci în niciun caz nu avem nevoie de un volum atât de mare acolo.

Propunerea pe care o voi face este aceea de a transforma această amenajare, din una cu funcția principală de irigații, într-o acumulare nepermanentă, de o capacitate mai mică, a detaliat ministrul Mediului.

Fechet a precizat că volumul exact al barajului va fi stabilit de specialiști, iar scopul principal al noii amenajări va fi protejarea comunităților din acea zonă. Printre localitățile vizate pentru protecție se numără Sudorului, Slobozia Conachi și Slobozia Veche.

În plus față de proiectul de la Sohurlui, ministrul Mediului a anunțat că Guvernul pregătește o serie de investiții majore în domeniul amenajărilor hidrotehnice, care vor fi implementate în regim de urgență în județele Galați și Vaslui.

CITEȘTE ȘI:

Ministrul Mircea FECHET, la GALAȚI: Va trebui să regândim întreg modul în care ne pregătim pentru astfel de dezastre

Ministrul Mediului, Mircea Fechet: „Statistic vorbind, astfel de fenomene nu ar fi trebuit să se întâmple decât o dată la o sută de ani”