Prima pagină » Știri politice » Ministrul Muncii, despre recalcularea pensiilor: Dacă PENSIA e mai mică după recalculare, veți rămâne cu cea anterioară

Ministrul Muncii, despre recalcularea pensiilor: Dacă PENSIA e mai mică după recalculare, veți rămâne cu cea anterioară

Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a dat asigurări pensionarilor că pensiile lor nu vor scădea, în ciuda recalculărilor efectuate conform noii legi a pensiilor. În cadrul unei conferințe de presă susținute joi, Simona Bucura-Oprescu a afirmat că pensionarii vor primi cuantumul cel mai favorabil, indiferent de rezultatul recalculării.

Stimaţi pensionari, pensia dumneavoastră nu scade. Noua lege a pensiilor garantează că pensionarii vor primi cuantumul cel mai favorabil, indiferent de rezultatul recalculării. Deci dacă în decizia de recalculare punctajul rezultat indică o valoare mai mică decât pensia pe care aţi primit-o în luna august, atunci veţi rămâne cu pensia mai avantajoasă, adică pensia lunii august.
Scrie negru pe alb şi pe deciziile de recalculare pe care le-aţi primit sau urmează să le primiţi. Se menţine cuantumul pensiei stabilit şi aflat în plată anterior recalculării de la 1 septembrie 2024, conform articolului 144 alineatul 6 din Legea 360/2023. Deci nu va scădea niciun leu pensia dumneavoastră, a declarat Simona Bucura-Oprescu.
Ministrul Muncii a mai spus că pensionarii vor primi o confirmare oficială că pensia nu va scădea.
Dar ca toate lucrurile să fie clare şi lipsite de orice echivoc, veţi primi în următoarele săptămâni o confirmare oficială din partea Ministerului Muncii şi a Casei Naţionale de Pensii Publice că pensia dumneavoastră nu scade. Cea mai bună confirmare pentru ceea ce spun va fi însuşi cuponul de pensie aferent lunii septembrie, a completat Simona Bucura-Oprescu.

CITEȘTE ȘI:

Ministrul MUNCII, despre PENSIILE care nu cresc/700 000 de PENSIONARI cu aceleași pensii și 90 000 care vor primi mai mult, după RECALCULARE

Șeful Casei de Pensii explică de ce PENSIILE nu vor fi majorate pentru 700.000 de vârstnici: „Aceştia sunt cu pensii mari. Nu sunt defavorizaţi”

Absolventă a Universității de Stat din Republica Moldova, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Borșcevschi Olga a debutat în presă la televiziunea Realitatea TV Moldova și la ... vezi toate articolele

Citește și