Ministrul Muncii, Marius Budăi, chemat de USR la „Ora Guvernului” în cazul reformei pensiilor speciale
Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a aprobat, miercuri, o solicitare a parlamentarilor USR privind invitarea ministrului Muncii, Marius Budăi, pe 21 noiembrie, la „Ora Guvernului”.
Conform solicitării adresate Biroului permanent, tema dezbaterii la care este chemat Marius Budăi este „Stadiul îndeplinirii Jalonului 215 din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă – Intrarea în vigoare a cadrului legislativ pentru reducerea cheltuielilor cu pensiile speciale – şi care sunt paşii concreţi făcuţi de Ministerul Muncii pentru a duce la îndeplinire la timp acest angajament”.
„Ora Guvernului” va avea loc lunea viitoare de la ora 16:00, conform Agerpres.
Ce este „Ora Guvernului”
Conform legii, în timpul sesiunilor ordinare, Comitetul liderilor stabileşte o zi, cu excepţia zilei destinate orei prim-ministrului, când se desfăşoară dezbateri politice, la care participă unul sau doi miniştri, după caz, pe teme politice de interes major bine definite.
Dezbaterile politice se organizează la solicitarea grupurilor parlamentare din opoziţie şi a majorităţii parlamentare, alternativ. La şedinţă participă şi miniştrii care nu au răspuns, la termen, la trei întrebări.
Reprezentantul grupului parlamentar care a solicitat dezbaterea are la dispoziţie 5 minute pentru a prezenta tema dezbaterii.
Ministrul vizat are la dispoziţie 5 minute pentru a răspunde. Reprezentantul grupului care a solicitat dezbaterea are 3 minute pentru lămuriri suplimentare. Celelalte grupuri au la dispoziţie câte 3 minute pentru a-şi prezenta punctul de vedere, cu excepţia celui mai mare grup parlamentar din opoziţie care are la dispoziţie 5 minute. Reprezentantul senatorilor neafiliaţi are la dispoziţie un minut. La finalul dezbaterii, ministrul trebuie să răspundă în cel mult 5 minute.