Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, postare la miezul nopții pe Facebook. „Sistemul este efectiv în colaps”

Publicat: 15 02. 2020, 17:12

Ministrul demis al Muncii, Violeta Alexandru, pare să fi intrat în rolul de candidat neoficial al liberalilor la Primăria Capitalei.

Vineri seară, aproape de miezul nopții, doamna Alexandru a postat pe Facebook mai multe fotografii cu țevi prin care trece apa caldă în București, lansând un atac la adresa primarului general, Gabriela Firea.

„O bună parte din timp mi-o petrec în teren, acolo unde sunt problemele. Când spun un lucru, îl spun pentru că știu realitatea lucrurilor.

Așa arată țevile prin care trece apa caldă pentru bucureșteni. Țevi de 1 metru, colmatate de reziduurile depuse de pierderile companiei lui Firea/PSD. Am avut în această seară, în București, într-o CET, una dintre discuțiile mele obișnuite cu oameni care cunosc sistemul de încălzire din București.

Țevile sunt distruse. Bucureștiul nu este administrat. Totul stă să crape. Și Gabriela Firea/PSD cheltuie banii pe festivaluri.

Pentru orice măsură de precauție atunci când, dintr-o greșeală, comunitățile încap pe mâna unor iresponsabili, ar trebui modificată legea. Să fie interzis să cheltui bani publici înainte să acoperi necesarul pentru cheltuielile cu serviciile, inclusiv pentru persoanele în nevoie.

Cifre: acum 4 ani, ELCEN (producatorul agentului termic) pompa în sistemul de încălzire 1100 tone pe oră(!!!) de apă de adaos de la APANOVA pentru a reechilibra sistemul. Această apă reprezintă apa trimisă pe țevile RADET care se pierde pe traseu și nu mai se reîntoarce pe țevile de retur pentru că toate țevile de distribuție sunt sparte.

Mi s-a explicat că în unele situații apa nu mai circulă prin țeavă, ci prin caseta de beton în care este îngropată țeava.

ELCEN e nevoit sa acopere aceasta apă in fiecare ora! x 24 ore, zilnic!!!!

Altfel presiunea din rețea scade, iar pompele sale ar intra în cavitație și ar fi distruse dacă apa din ce în ce mai puțină ar începe sa se transforme in abur.
În 2020 se pompează 2000 de tone pe oră!! Nu 1100 ca acum câțiva ani. Pierderile sunt aproape duble!!

Sistemul este efectiv în colaps. ELCEN nu mai poate sa pompeze cantități mai mari pentru ca țevile de distribuție nu suportă un debit mai mare care să țină pasul cu pierderile din rețeaua de distribuție. Pierderile sunt imense la RADET/Termoenergetica!!! Bucureștenii plătesc pentru toate aceste lucruri.

Și G. Firea îi dă înainte: costume populare, iepurași de plastic si acuze grotești de sabotaj …”, a scris Violeta Alexandru, pe Facebook.

foto: Guvernul României