Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a transmis – vineri – un mesaj, pe pagina sa de Facebook, la un an de la primul caz de COVID-19 în România, prin care trage câteva concluzii referitoare la pandemia care a afectat întreaga planetă. „Am trecut împreună printr-un an de restricții, teamă și incertitudine. Dar și un an de solidaritate”, spune, printre altele, Vlad Voiculescu.
Astăzi (vineri, 26 februarie-n.r.) se împlinește un an de la primul caz de COVID-19 din România. Nu știam atunci ce va urma să se întâmple și nici cum pandemia ne va schimba viața. O provocare uriașă care ne-a afectat pe noi toți. Om cu om. Am trecut împreună printr-un an de restricții, teamă și incertitudine. Dar și un an de solidaritate. Am învățat să ne protejăm unii pe alții, să avem grijă de cei mai vulnerabili dintre noi și să îi apreciem mai mult pe cei din linia întâi care au luptat neîncetat pentru a salva vieți. Sprijinul impresionant pe care comunitățile l-au oferit spitalelor atunci când nu existau suficiente materiale de protecție a oferit o gură de aer salvatorilor și ne-a arătat încă odată că dacă suntem uniți, trecem mai ușor peste obstacole”, a scris ministrul Sănătății.
El nu i-a uitat nici pe cei din linia întâi, angajații din sistemul medical, care au luptat și încă o fac cu noul coronavirus, amintind de curajul de care aceștia au dat dovadă.
Mesajul meu este unul de recunoștință pentru întregul personal din sistemul medical. Oamenii care și-au riscat propria sănătate ca să aibă grijă de cei mai vulnerabili dintre noi. Sute de medici s-au oferit voluntar să îngrijească pacienții cu COVID-19, chiar înainte de a fi întrebați. Având în față o provocare enormă, au răspuns cu curaj, hotărâre și profesionalism exemplar. Ei merită cu adevărat aprecierea și sprijinul nostru! Mulțumesc, în același timp, fiecărui cetățean, ONG sau companie care a ales calea implicării. Fiecărui om care a ales să-și rupă o bucată din timp pentru a-i ajuta pe ceilalți. Vecini, bunici, părinți, prieteni sau străini. Oameni care au ales să facă puțin mai mult, care au ales să facă bine”, a prrecizat scris Vlad Voiculescu.
Ministrul Sănătății îi îndeamnă pe românii să fie precauți în continuare, în fiecare zi, chiar dacă unii dintre ei s-au vaccinat, până când vor reveni la viața de dinainte de pandemie.
Vom reuși acest lucru prin vaccinare. Vaccinarea este șansa noastră pentru oprirea pandemiei și întoarcerea la normalitate, iar pentru asta e nevoie de fiecare dintre noi”, a încheiat ministrul Sănătății.
Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a răspuns la întrebarea dacă elevii pot duce mărțișoare și flori profesorilor, de 1 martie, cu un citat din Biblie.
O să răspund cu un citat din Biblie: toate îmi sunt permise, nu toate îmi sunt de folos. Poate dacă poartă mănuși, cred că pot să facă gestul ăsta. În principiu sfătuiesc pe toată lumea să se vaccineze, să poarte mască, să fie precaută. Sunt cele trei lucruri importante în perioada următoare. Altfel, sunt alegeri pe care le face fiecare, dar cred că anumite riscuri pot fi asumate doar dacă ne luăm măsuri de precauție”, a spus el, întrebat de jurnaliștii de la Parlament în legătură cu acest subiect.
Vineri, 26 februarie, s-a împlinit un an de la primul caz de COVID-19 confirmat în România. Cu această ocazie, vicepremierul Dan Barna a spus că deja putem începe să ne gândim la cum va arăta lumea post-pandemie şi ce avem de făcut pentru ca în viitor să avem resurse mai multe şi mai bine administrate pentru a limita efectele unor alte crize.
Barna a mai afirmat că prioritatea numărul unu în România este creşterea economică şi trebuie să ne gândim cum va arăta lumea post-pandemie.
Fără un avans serios al economiei nu putem spera la mai multă prosperitate, mai multe locuri de muncă şi mai multe oportunităţi pentru valorificarea potenţialului creativ al românilor. De aceea, bugetul care se discută acum în Parlament este unul al investiţiilor şi dezvoltării”, scrie Dan Barna, pe Facebook.