Ministrul Transporturilor, AUDIAT la DNA în calitate de martor. REACȚIA lui Răzvan Cuc
Surse judiciare au declarat pentru Mediafax că Răzvan Cuc, ministrul Transporturilor, a fost audiat luni la sediul central DNA în calitate de martor.
Reprezentanții DNA au declarat pentru Mediafax că Răzvan Cuc, ministrul Transporturilor, a fost audiat luni la sediul central DNA în calitate de martor.
Procurorii nu au comunicat niciun fel de informații despre dosarul în care a fost audiat ministrul Transporturilor.
Ministrul Transporturilor: Este vorba de un dosar deschis anul acesta pentru perioada în care eram secretar de stat
Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a declarat, luni, referitor la audierea sa din cursul zilei de la sediul DNA, că este vorba de un dosar deschis anul acesta pentru perioada în care a fost secretar de stat la Transporturi, dar a refuzat să dea mai multe detalii.
„Am fost solicitat în cursul săptămânii trecute să mă prezint astăzi dimineață la Direcția Națională Anticorupție. M-am prezentat și mă voi prezenta de fiecare dată când voi fi solicitat. Am fost solicitat în calitate de martor, m-am dus dimineața, nu noaptea, însoțit de SPP-iști sau ziua cu eșarfe pe cap. E vorba de un dosar deschis în cursul acestui an pentru perioada în care eram secretar de stat la Transporturi. Mai multe detalii nu vă pot oferi fiindcă este o anchetă în curs. Nu e vorba de niciun dosar de corupție, e vorba de niște denunțuri care au fost făcute de anumite persoane, am intrat în calitate de martor, am ieșit în calitate de martor”, a declarat Răzvan Cuc.
Ministrul Transporturilor a precizat că a mers la DNA pentru lămurirea unor denunțuri.
„Dacă m-am dus acolo, e normal că am dat declarații. Asta nu decid eu (transformarea calității de martor în inculpat -n.r.), eu de câte ori sunt chemat mă voi duce să dau explicații, e simplu. Așa trebuie să facă orice om.Din moment ce am fost și eu, automat mă vizau (acuzațiile -n.r.) și pe mine. Nu știu cine e vizat în dosar, nu mi-au adus la cunoștință toate persoanele, eu m-am dus personal să declar ce am avut de declarat”, a declarat Răzvan Cuc, la Parlament.
Răzvan Cuc a fost secretar de stat la Transporturi, numit în octombrie 2015, până în luna mai 2016.
Foto: Hepta