Ministrul Transporturilor, numit fără ca Ponta și Băsescu să își vorbească. Premierul: „Când vor fi lucruri serioase o să răspund”

Publicat: 26 08. 2013, 22:35
Actualizat: 27 08. 2013, 08:40

Numirea Ramonei Mănescu la Ministerul Transporturilor s-a oficializat astăzi fără ca premierul Victor Ponta și președintele Traian Băsescu, implicați în acest demers, să își fi vorbit. Într-o intervenție telefonică de la Chișinău, premierul a relatat că nu a mai fost sunat de șeful statului de la momentul în care acesta a reclamat public că Ponta nu-i răspunde la telefon, însă, chiar și așa, Băsescu „a semnat imediat” numirea noului ministru.

„Nu (a mai sunat Traian Băsescu n.red.). Azi am trimis documentele referitoare la doamna Mănescu, domnul Băsescu a semnat imediat. E bine”, s-a declarat mulțumit prim-ministrul de „colaborarea instituțională”, arătând că neîncrederea de care a vorbit public astăzi șeful statului este reciprocă: „Nu mai am încredere, că n-am avut niciodată încredere în președinte”.

Dacă Băsescu a reproșat Guvernului faptul că a lăsat nefinalizate tronsoane de drum „în care s-au investit miliarde” sau că ar fi permis creșterea șomajui până aproape de 8%, Ponta spune că nu va răspunde acuzațiilor decât atunci „când vor fi lucruri serioase”. „Ar fi ridicol să comentez când președintele vorbește de șomaj și invocă ESA. ESA este sistemul european pe baza căruia se calculează deficitul. Greșeala mea cea mai mare ar fi să intru în acest joc în care ne bagă de pe margine, ne înjură. Guvernăm fără să ținem cont de zgomotele din tribună. Când vor fi lucruri serioase o să răspund”, a adăugat premierul într-o intervenție telefonică la Antena 3.