Prima pagină » Știri politice » Ministrul ungar de Externe, în vizită la MAE: Dacă cineva vrea să pună aici, în spatele meu, drapelul secuiesc, nu sunt împotrivă

Ministrul ungar de Externe, în vizită la MAE: Dacă cineva vrea să pună aici, în spatele meu, drapelul secuiesc, nu sunt împotrivă

Ministrul ungar de Externe, în vizită la MAE: Dacă cineva vrea să pună aici, în spatele meu, drapelul secuiesc, nu sunt împotrivă

Ministrul ungar de Externe, Janos Martonyi, a declarat, luni, în conferința de la MAE, că dacă cineva dorește să arboreze în spatele său, lângă steagurile României, Ungariei și UE, drapelul secuiesc, el nu are nimic împotrivă, menționând că în țara sa sunt localități unde flutură steaguri românești.

„Eu nu am pus aici în spatele meu drapelul secuiesc. Dar dacă cine vrea să îl pună, eu nu sunt împotrivă. Lăsați-l să îl pună. Cred că dacă vreți să veniți în Ungaria și doriți să folosiți orice fel de simbol, puteți să o faceți. Pe clădirile publice din Gyula sau Micherechi sunt steaguri naționale românești. Eu nu am nicio probemă cu aceasta, noi nu avem nicio problemă cu acest lucru, pentru că acesta este un mesaj european de unitate. Deci dacă cineva vrea să pună aici acest steag secuiesc, să o facă”, a afirmat Martonyi, întrebat de un jurnalist român dacă el consideră normală arborarea în spatele său a steagului secuiesc.

De asemenea, ministrul român de Externe Titus Corlățean a arătat că dincolo de pozițiile oficiale ale României și Ungariei pe această temă, care sunt cunoscute, trebuie înțeles că discutarea unor astfel de teme sensibile trebuie să se facă pe „canalul politico-diplomatic” și acceptat că asumarea unor astfel de simbolistici naționale trebuie făcută în cadrul legislativ din fiecare țară.

„Ceea ce este important este să discutăm cum să gestionăm prin canalul politico-diplomatic astfel de situații și să explicăm dacă există interpretări diferite faptul că în speță nu este vorba de a împiedica asumarea unei identități națională, asumarea unor simbolistici, dar acestea trebuie să se facă în interiorul cadrului legislativ pe care îl are un stat sau altul”, a spus ministrul român.

El a arătat că i-a prezentat lui Martonyi în întâlnirea de luni o analiză asupra legislației românești în domeniu.

„Și i-am prezentat și o analiză juridică a legislației românești pentru a ajuta partea ungară să înțeleagă toate nuanțele și toate aspectele legislative care sunt importante atunci când avem exigența, între altele, a respectării legii românești”, a arătat el.

La conferința celor doi miniștri de la sediul MAE a fost prezent și liderul UDMR Gyorgy Frunda, consilier onorific al premierului Victor Ponta, care a ținut să declare, după afirmațiile celor doi oficiali, că în „recentul război al steagurilor dintre cele două guverne” comunitatea maghiară din România este cea pedepsită și are cel mai mult de pierdut.

„Vreau să vă spun foarte onest că noi, ungurii din România, am obținut multe drepturi în ultimii 20 de ani și ne simțim foarte confortabil aici, pe pământul nostru, în Transilvania în special, dar, mai larg în România. Dar trebuie să înțelegeți că minoritatea națională nu va avea toate drepturile. Noi vrem și trebuie să avem mai multe drepturi. În același timp, trebuie spus că interferența unor politicieni din Ungaria a divizat comunitatea maghiară din România și nu a ajutat obiectivele noastre. Și în recentul război al steagurilor dintre cele două Guverne noi suntem comunitatea pedepsită, noi avem de pierdut. Pentru că trebuie să dezbatem revizuirea Constituției, regionalizarea și o astfel de presiune psihologică asupra vieții politice din România va face și mai dificil pentru noi să obținem obiectivele noastre”, a afirmat Frunda.

Pe de altă parte, el a arătat că folosirea steagului secuiesc de administrațiile locale din Transilvania este legală.

„Eu văd că folosirea steagului secuiesc este legală pentru că a fost adoptat de consiliile locale și consiliile județene, dar în același timp vrem să avem sprijinul guvernului ungar în atingerea obiectivelor care sunt dorite de comunitatea maghiară din România, nu de către partidele partide din Ungaria”, a spus Frunda.

El a mai subliniat că UDMR a avut un rol foarte pozitiv în aderarea României la UE și NATO și vrea în continuare să îndeplinească un rol de punte între cele două țări și popoare și a cerut celor două guverne să nu mai folosească abuzurile în lupta privind steagurile.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
O nouă explozie la Moscova, pe strada unde a fost asasinat generalul Sarvarov: Cel puțin 3 persoane ucise
Digi24
EXCLUSIV Dispare rețeta de la medicul de familie. O nouă platformă din Sănătate va fi funcțională din august, anunță ministrul Rogobete
Cancan.ro
După 'jihadul' din online, vine contraatacul fostei soții: 'Lupt cu oricine și-ar permite să deranjeze liniștea familiei mele'
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Serviciile ucrainene lovesc greu în armata rusă. Un avion-cheie a fost scos din luptă înainte de distrugerea submarinului din Novorossiisk
Mediafax
Nicușor Dan a gustat colăcei în timp ce colindătorii cântau la Cotroceni. Mirabela Grădinaru nu a cedat poftelor
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Capelă din București cu figuri legionare: o treime din suma pentru picturi, acoperită de stat. Ce spune Secretariatul pentru Culte
Cancan.ro
Prognoza meteo pentru miercuri, 24 decembrie 2025. Cum va fi vremea în toată țara, în Ajunul Crăciunului
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul chinezesc ce depășește pragul de 1.000 de unități vândute în România, la câteva luni de la lansare
Descopera.ro
Structuri misterioase detectate în Cosmos!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
Test de cultură generală. Care este animalul cu cea mai puternică mușcătură?