Mircea Diaconu, „curtat” de Grupul ALDE din PE
„Rezultatul din România al alegerilor pentru Parlamentul European a fost anunțat și confirmat oficial de către autoritățile competente. Aparenta încercare de a contesta legitimitatea faptului că domnul Mircea Diaconu a fost ales drept candidat independent, contravine prevederilor Tratatelor Uniunii Europene, care prevăd în mod clar că orice cetățean al Uniunii Europene are dreptul de a candida la alegerile pentru Parlamentul European”, afirmă Guy Verhofstadt, citat într-un comunicat remis MEDIAFAX.
El se declarată „un mare admirator al personalității și al spiritului independent, de neclintit, ale lui Mircea Diaconu”.
„În mod clar, candidatura sa a beneficiat, într-o mare măsură, de sprijinul electoratului cu afinități liberale, iar cei care l-au votat au făcut-o în cunoștință de cauză. Îl invit pe domnul Diaconu să se alăture Grupului ALDE, ca membru independent și garantez pentru păstrarea independenței sale pe viitor, pentru a lucra împreună la îndeplinirea obiectivelor liberale și pro-europene”, afirmă Verhofstadt.
ANI a contestat la Curtea de Apel București calitatea de membru în PE a lui Mircea Diaconu, sesizând și Legislativul european că fostul senator a fost în incompatibilitate, dar la momentul actual Parlamentul European verifică doar incompatibilitățile la nivel comunitar.
Acțiunea ANI a fost înregistrată la Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București (CAB) în 11 iunie.
ANI l-a reclamat pe Diaconu, alături de Autoritatea Electorală Permanentă și Biroul Electoral Central, după ce fostul senator, declarat incompatibil printr-o decizie definitivă a Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ), a candidat la alegerile europarlamentare, câștigând un mandat.
otodată, potrivit unor surse, ANI a trimis și o sesizare la Parlamentul European, pentru Comisia de validare a candidaturilor, în care atrage atenția asupra incompatibilității stabilite de instanța supremă.
Reprezentanți ai PE au explicat pentru MEDIAFAX că Parlamentul European verifică doar incompatibilitățile la nivel european, astfel că decizia trebuie să aparțină autorităților judiciare române.
BEC a transmis Comisiei de validare lista cu eurodeputații români aleși, pe care figurează și independentul Mircea Diaconu. Potrivit procedurilor, acesta a completat deja declarația pe propria răspundere că nu mai deține nicio funcție în cadrul instituțiilor europene.
Conform reprezentanților PE, Legislativul poate interveni doar în momentul în care există o decizie judiciară definitivă în România și primesc o solicitare de la autoritățile de la București.