Prima pagină » Știri politice » Mircea Dușa, avizat de comisii pentru postul de ministru delegat pentru relația cu Parlamentul: „Nu totdeauna ce propune opoziția este rău”

Mircea Dușa, avizat de comisii pentru postul de ministru delegat pentru relația cu Parlamentul: „Nu totdeauna ce propune opoziția este rău”

Comisiile juridice reunite ale Senatului și Camerei Deputaților l-au avizat favorabil, luni, pe Mircea Dușa pentru postul de ministru delegat pentru relația cu Parlamentul.

Comisiile juridice reunite ale Senatului și Camerei Deputaților l-au avizat favorabil, luni, pe Mircea Dușa pentru postul de ministru delegat pentru relația cu Parlamentul.

Avizul a fost dat cu 24 de voturi „pentru”, 4 voturi „împotrivă” și 2 abțineri.

Ministrul propus pentru relația cu Parlamentul a declarat, la audierea sa în comisii, că își dorește ca românii să își recapete încrederea în Parlament, prin efortul comun al puterii și opoziției.

„În puținul timp care a mai rămas până la alegeri și până la sfârșitul mandatului nostru, poate facem un efort comun – cei care reprezentăm majoritatea și minoritatea din Parlament – ca să fie redată cât de cât încrederea românilor în Parlament. Sigur că această acțiune nu poate fi decât una comună”, a spus Dușa.

Acesta a arătat că, în ultimii doi ani, și mai ales în ultima perioadă, relațiile din cadrul Parlamentului s-au deteriorat și că el a încercat să fie un factor de echilibru.

„În această perioadă grea și mai ales în ultimii doi ani, când relațiile dintre grupurile parlamentare și grupurile politice s-au deteriorat foarte mult, am încercat să fiu un factor de echilibru și, chiar atunci când dezbaterile sau lipsa dezbaterilor s-au dus în domeniul absurdului, am încercat cu ceilalți colegi lideri de grup să readucem, atât cât se putea, dezbaterea parlamentară în limitele Regulamentului”, a spus deputatul social-democrat.

El a adăugat că modul în care Parlamentul s-a comportat, în integralitatea sa, în ultimii doi ani, a condus la situația ca parlamentarii să nu fie prea apreciați de români, lucru valabil și în cazul gradului de încredere acordat de aceștia Legislativului.

Dușa a explicat că acesta a fost motivul pentru care premierul desemnat Victor Ponta a considerat că acest departament pentru relația cu Parlamentul să fie „ridicat la reprezentare în Guvern”.

Mircea Dușa a subliniat că nu s-a dorit, în fapt, crearea unui minister în plus, ci redarea încrederii românilor în instituția parlamentară.

Mircea Dușa a mai spus că va insista ca reprezentanții Guvernului să fie prezenți ori de cât ori solicită Parlamentul pentru a informa și pentru a răspunde prompt solicitărilor parlamentarilor, indiferent de culoarea lor politică.

„Nu totdeauna ce propune opoziția este rău. Și noi, cei de la USL, de-a lungul anilor și mai ales în ultimii doi ani am avut multe inițiative legislative, am avut multe amendamente bune, dar au fost respinse numai că erau de la opoziție. Și, culmea, te trezeai că după două săptămâni aceleași formulări sau texte le regăseai în ordonanțe de urgență sau în alte acte normative pe care guvernul le-a emis în această perioadă”, a comentat, pe de altă parte, Mircea Dușa.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cu cât s-au scumpit sărbătorile românilor? Fiscaliști: Masa tradițională de Crăciun, bradul și cadourile „modeste” costă 500 de euro în 2025
Digi24
EXCLUSIV Dispare rețeta de la medicul de familie. O nouă platformă din Sănătate va fi funcțională din august, anunță ministrul Rogobete
Cancan.ro
După 'jihadul' din online, vine contraatacul fostei soții: 'Lupt cu oricine și-ar permite să deranjeze liniștea familiei mele'
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Serviciile ucrainene lovesc greu în armata rusă. Un avion-cheie a fost scos din luptă înainte de distrugerea submarinului din Novorossiisk
Mediafax
Nicușor Dan a gustat colăcei în timp ce colindătorii cântau la Cotroceni. Mirabela Grădinaru nu a cedat poftelor
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Capelă din București cu figuri legionare: o treime din suma pentru picturi, acoperită de stat. Ce spune Secretariatul pentru Culte
Cancan.ro
Prognoza meteo pentru miercuri, 24 decembrie 2025. Cum va fi vremea în toată țara, în Ajunul Crăciunului
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul chinezesc ce depășește pragul de 1.000 de unități vândute în România, la câteva luni de la lansare
Descopera.ro
Structuri misterioase detectate în Cosmos!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
Test de cultură generală. Care este animalul cu cea mai puternică mușcătură?