Mircea Dușa: Niciodată USL nu va pune în discuție articolul 1 din Constituție
Ministrul de Interne, Mircea Dușa, care candidează pentru un loc de deputat, a declarat, vineri, la Târgu Mureș, la lansarea candidaților USL din Mureș, Harghita și Covasna, că niciodată USL nu va pune în discuție articolul 1 din Constituția României.
Ministrul de Interne, Mircea Dușa, și-a început discursul spunând că în această zonă – Mureș, Harghita și Covasna – „inima românească bate altfel decât în restul țării” și a făcut apel la membrii și simpatizanții USL din aceste județe să se prezinte în număr mare la vot pentru a avea reprezentare în Parlament și astfel „o garanție că nu se vor întâmpla lucruri care sunt fantome ale trecutului”, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„USL n-a vorbit niciodată de regionalizare pe criterii etnice, le transmit românilor din Harghita și Covasna că niciodată USL nu va pune în discuție articolul 1 din Constituția României. În acest teritoriu sunt județe ca oricare altele ale țării, românii și maghiarii trebuie să trăiască în condiții egale. Nu e necesar să avem discriminări pozitive pentru anumite etnii. Vă invit să veniți la vot, în număr mare, e o condiție esențială ca românii din cele trei județe – mai ales Harghita și Covasna, unde suntem minoritari – să fie în Parlament, să avem o garanție că nu se vor întâmpla lucruri care sunt fantome ale trecutului. Românii să fie uniți, nu dezbinați”, a spus Dușa, care candidează la Camera Deputaților în județul Harghita.
La festivitatea de lansare a candidaților USL din Mureș, Harghita și Covasna de la Palatul Culturii din Târgu Mureș sunt prezenți aproximativ 600 de delegați din aceste județe, precum și liderul PSD, premierul Victor Ponta, președintele PNL, Crin Antonescu, și alți lideri de la nivel central ai USL.
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, susținea, în septembrie, că este nevoie de o amendare foarte „serioasă și profundă” a Constituției, afirmând că Uniunea nu vizează doar modificarea articolului privind caracterul național al statului, ci și a altor articole.
Articolul 1 din Constituție prevede că „România este stat național, suveran și independent, unitar și indivizibil”.