Prima pagină » Știri politice » Mircea Geoană anunță înființarea Partidului Social Românesc (PSR)

Mircea Geoană anunță înființarea Partidului Social Românesc (PSR)

Mircea Geoană anunță înființarea Partidului Social Românesc (PSR)
Senatorul Mircea Geoană a anunțat că în cadrul Biroului Național de Conducere al Noului Proiect Social Democrat s-a decis înființarea unui nou partid de stânga, Partidul Social Românesc, ca răspuns la "grava deviere de la identitatea de stânga a PSD-ului condus de Victor Ponta".

„Astăzi, 9 martie 2015, în cadrul sedinței săptămânale a Biroului Național de Conducere al Noului Proiect Social Democrat s-a decis înființarea unui nou partid de stânga, cu denumirea Partidul Social Românesc (PSR)”, se precizează într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

Potrivit lui Mircea Geoană, Partidul Social Românesc este „un răspuns la grava deviere de la identitatea de stânga a PSD-ului condus de Victor Ponta care a decis abandoneze electoratul de stânga din România”.

El mai arată că PSR sprijină munca, creând condiții de afirmare și succes în viața fiecărui român, indiferent de locul, clasa sau grupul social din care fac parte și că va declanșa un război împotriva sărăciei, marginalizării și excluziunii sociale cu scopul declarat de a crea o noua voce și o nouă politică economică a clasei de mijloc.

„PSR este dușmanul declarat al inegalităților și al efectelor negative ale polarizării sociale, cât și un aprig apărător al drepturilor angajaților din sectorul public și privat. PSR va repune în centrul societății munca, cinstea și demnitatea ființei umane, înlocuind corupția, minciuna, impostura și pseudo-cultura, ce domină spațiul și discursul public. România are nevoie de talentul și priceperea
tuturor cetățenilor români, indiferent unde trăiesc și muncesc, în țară sau în străinătate”, se mai menționează în comunicat.

Senatorul Mircea Geoană a lansat, pe 1 februarie, la Romexpo, un nou proiect social-democrat intitulat „România noastră”, susținând că această inițiativă va schimba majoritatea în Parlament, iar în luna martie va fi instalat un nou guvern.

Geoană a spus că propune noul proiect în locul „sultanatului politic al lui Victor Ponta”.

Inițiatorii noului proiect al stângii sunt Mihai Bărbuliceanu, Ana Cătăuță, Răzvan Condurățeanu, Cătălin Croitoru, Maria Dragomir, Mircea Geoană, Bogdan Georgescu, Radu Golban, Florentin Gust, Aurel Dan Ioniță, Valer Marian, Oana Mizil, Raul Pătrașcu, Petre Petrescu, Radu Popa, Răzvan Rotaru, Iriza Scarlat, Dan Tătaru, Tudor Tănăsescu, Violeta Tudosie, Marian Vanghelie.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
De ce e periculos să aprindem aragazul ca să ne încălzim? Riscurile intoxicării cu monoxid de carbon
Digi24
Oficial BNR: „Reducerea de 10% în administrație nu e suficientă”. Marea problemă: Suntem tot în România anilor '60 a lui Ceaușescu
Cancan.ro
Irina Rimes, out de la Vocea României! Este cutremur media în PRO TV
Prosport.ro
Cristina ICH, apariție hot în costum de baie, în St. Barts
Adevarul
Motivul crimei tânărului moldovean în Italia, explicat de polițistul suspect: „Videoclip cu tentă sexuală”
Mediafax
Cursuri suspendate sau desfășurate online în
Click
Bijuteria regală, veche de 1.100 de ani, care are gravat mesajul: „Alfred a poruncit să fiu făcută”
Digi24
„Santinela Arctică”. Propunerea Germaniei pentru a reduce tensiunile cu SUA legate de Groenlanda și modelul pe care s-ar baza
Cancan.ro
Ce alți milionari români se aflau pe lista ucigașilor lui Adrian Kreiner. Thriller real cu filaj dintr-un pod părăsit!
Ce se întâmplă doctore
Amestecul-minune cu care Romanița Iovan a reușit să slăbească 24 de kilograme în 6 luni
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Cum ar putea arăta Dacia C-Neo: spaniolii publică primele randări ale noului break
Descopera.ro
Polul Sud tocmai s-a mutat! Cum a fost posibil?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Două pițipoance stau de vorbă: – M-ai prins în mijlocul unei partide de amor!
Descopera.ro
Meghan Markle și Prințul Harry se întorc împreună în Marea Britanie pentru prima dată după patru ani