Prima pagină » Știri politice » Mircea GEOANĂ, după vot: Avem de ales între corupţie şi extremism, între competenţă şi patriotism

Mircea GEOANĂ, după vot: Avem de ales între corupţie şi extremism, între competenţă şi patriotism

Candidatul independent la alegerile prezidențiale, Mircea Geoană, a votat duminică dimineață la Colegiul I.L. Caragiale din București, lansând un apel către cetățeni să participe masiv la scrutin pentru a decide viitorul țării într-un mod democratic și liber. Geoană a precizat că „avem de ales între corupție și extremism, între competență și patriotism.”

Mircea Geoană şi-a exercitat dreptul la vot la o secţie din Bucureşti, alături de soţia lui Mihaela.

Nu alegem doar un preşedinte, alegem o direcţie pentru ţară. Cred că alegerea este destul de clară, avem de ales între corupţie şi extremism, între competenţă şi patriotism. Celor care încă nu s-au decis dacă şi cu cine să voteze, sper că noaptea le-a fost un sfetnic bun. E nevoie de participare cetăţenească masivă pentru a putea să ne alegem viitorul în mod democratic şi liber, a declarat Mircea Geoană, la ieşirea din secţia de votare.

El a transmis un mesaj de încurajare pentru diaspora românească din Europa și America de Nord, dar și pentru comunitatea basarabeană, subliniind importanța votului lor.

Şi un mesaj de încurajare pentru diaspora românească din Europa, din America de Nord, îi aşteptăm în număr mare la vot şi de asemenea pentru masiva diasporă basarabeană care a făcut diferenţa la alegerile din Republica Moldova şi sper să facă diferenţa şi la alegerile prezidenţiale de la noi, a spus Mircea Geoană.

Mircea Geoană a precizat că este încrezător că românii vor alege cel mai bun preşedinte pentru vremuri complicate.

Noi am trecut prin acest exerciţiu, suntem încrezători şi sunt convins că românii şi româncele vor alege cel mai bun preşedinte pentru vremuri complicate. Avem de ales între pace şi insecuritate, între dezvoltare şi stagnare, criza economică bate la uşă  Rugămintea mea este să alegeţi cei mai competenţi oameni pe care îi găsiţi pe buletinele de vot, a mai afirmat el.

CITEȘTE ȘI:

LIVE TEXT | A început VOTAREA în țară la alegerile PREZIDENȚIALE. Românii aleg președintele în al nouălea scrutin de după Revoluție

LIVE TEXT | Votul pentru PREZIDENȚIALE în diaspora. Peste 220.000 de români au votat deja peste hotare. Unde sunt cei mai mulți alegători

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alertă epidemiologică în România: Primul deces din cauza virusului gripal din acest sezon la o femeie din Cluj
Digi24
Administrația Trump interzice vizele de SUA pentru cinci europeni, printre care și fostul comisar Thierry Breton. Care este motivul
Cancan.ro
Plutonierul major Mirel Tulitu a murit într-un accident rutier cumplit. 3 fetițe au rămas acum orfane de tată 😢
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Serviciile ucrainene lovesc greu în armata rusă. Un avion-cheie a fost scos din luptă înainte de distrugerea submarinului din Novorossiisk
Mediafax
Sudul țării, sub cod galben de ninsori în Ajunul Crăciunului. În ce zone se așteaptă un strat mai consistent de zăpadă
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Ce au pățit două ucrainence care au încercat să treacă granița cu 60.000 de dolari ascunși în încălțăminte
Cancan.ro
După 'jihadul' din online, vine contraatacul fostei soții: 'Lupt cu oricine și-ar permite să deranjeze liniștea familiei mele'
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul chinezesc ce depășește pragul de 1.000 de unități vândute în România, la câteva luni de la lansare
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Ce au descoperit astronomii pe orbita unei stele antice?