Mircea Geoană, pentru Gândul, despre criza din SUA și riscul unui default: „Nu e nimic exagerat când se spune că efectele ar putea fi catastrofale și se vor răsfrânge și asupra României”
Senatorul PSD Mircea Geoană se declară convins că blocajul politic din Statele Unite va putea fi evitat în ultimul moment, dar avertizează, totuși, că, în cazul fatidicului default după data de 17 octombrie, „piețele vor reacționa extrem de violent” și „consecințele vor fi catastrofale”, urmând să afecteze serios și România.
„Sunt deja semne că în discuțiile dintre administrația și Senatul democrat și Congresul Republican se degajă deja un început de compromis, ceea ce ar fi bine și pentru America, și pentru cele două partide, în special pentru republicani, dar și pentru economia mondială pentru că riscul unui default la nivelul economiei și datoriei americane ar produce efecte extrem de severe la nivelul economiei mondiale, nu doar americane”, a declarat Geoană marți pentru gândul.
GĂSIȚI AICI O ANALIZĂ GÂNDUL PE TEMA RISCULUI INTRĂRII SUA ÎN INCAPACITATE DE PLATĂ
„Efect în lanț”
„În mod evident, piețele vor reacționa extrem de brutal și este primul semn de nervozitate care va conduce la un efect în lanț, din punct de vedere al investițiilor, al mutării sumelor colosale de bani de pe datoria americană pe alte titluri de stat, de mutare de pe moneda de rezervă globală pe alte monede. Asta reprezintă un șoc care riscă să conducă, așa cum spunea și Christine Lagarde, la o nouă criză economică mondială. Nu e nimic exagerat când se spune că efectele ar putea fi catastrofale”, a adăugat senatorul, care avertizează că întreaga planetă ar trebui să fie îngrijorată de un astfel de scenariu.
În vremea ultimei închideri parțiale a guvernului SUA, în 1995-1996, timp de trei săptămâni, Geoană era ambasaor în Statele Unite și amintește că efectele economice „nu au fost atât de masive”. Termenii discuției se schimbă, însă, când vine vorba de intrarea Statelor Unite în incapacitate de plată, pentru prima dată în 200 de ani. „Un default de datorie americană este un lucru de magnitudine uriașă și orice om lucid, fie că este lider, fie că este cetățean obișnuit, ar trebui să fie îngrijorat”, ne-a spus pesedistul.
„Economia europeană, per ansamblu, ar reprimi un șoc”
Nici România nu ar trebui să stea în aceste zile liniștite, pentru că un eventual default american ne-ar afecta grav și pe noi. „În mod evident (consecințele, n.red.) se vor răsfrânge și asupra României. Fragila noastră revenire economică depinde foarte mult de export, de piețele externe, economia europeană, per ansamblu, ar reprimi un șoc”, a mai comentat Geoană pentru gândul, subliniind că suntem dependenți de economia americană, care de multe ori tractează economia europeană.
„Și noi am putea fi afectați în mod direct. Șansele de a se ajunge la o soluție atât de dramatică au scăzut foarte mult, republicanii sunt într-o situație în care nu mai pot să continue cu aceste pretenții, considerate inacceptabile de către președintele Obama și de către Administrație, și cred că se va ajunge la o formula de amânare, atât pe ceea ce înseamnă închiderea parțială a guvernului federal, cât și pe problema plafonului de deficit, care trebuiesă fie ridicat de către Congres. Deci este vorba despre o discuție în doi pași, o amânare cu două-trei luni, până când cele două părți vor putea să negocieze un buget pentru 2014, pentru America, dar și o soluție puțin mai amplă, cu privire la modul în care viitoarele creșteri de plafon de îndatorare vor putea fi făcute între cele două părți aflate astăzi în conflict”, a mai declarat Geoană.
GĂSIȚI AICI O ANALIZĂ GÂNDUL PE TEMA ÎNCHIDERII PARȚIALE A GUVERNULUI AMERICAN
De altfel, acesta este și scenariul cel mai plauzibil în acest moment, respectiv o soluție pe termen scurt atât pentru problema deschiderii guvernului, cât și a plafonului deficitului. După două săptămâni de impas al discuțiilor politice, senatorii americani au progresat, luni noapte, cu negocierile și ar fi aproape de o înțelegere care ar rezolva această criză, a anunțat Washington Post. Harry Reid, liderul majorității democrate din Senat, a comentat că s-a înregistrat un „progres uriaș” și i-a îndemnat pe colegii săi, dar și pe americani să aibă răbdare.
Astfel, soluția politică ce se află acum în cărți este doar pe termen scurt și, peste numai câteva luni, dezbaterea va fi reluată și SUA riscă un nou blocaj de acest fel. Senatorii ar vrea extinderea autorității de împrumut a statului până în 7 februarie, redeschiderea guvernului și finanțarea agențiilor federale până în 15 ianuarie.
În timpul pe care l-ar câștiga, legiuitorii americani trebuie să rezolve o nouă problemă presantă legată de bugetul SUA, pentru a împiedica activarea automată a unei combinații toxice de creșteri de impozite și reduceri de cheltuieli – așa-numita „sechestrare” fiscală. Punctul de plecare al problemei este modalitatea de a extinde tăierile de taxe din primul mandat al lui Bush. O analiză gândul pe acest subiect găsiți AICI
La 1 octombrie, Statele Unite au fost nevoite să închidă parțial guvernul, în absența unui acord în Congres privind un buget. Este cea de-a 18-a criză de acest fel. Mai grav, însă, potrivit estimărilor Trezoreriei americane, autoritatea de împrumut a statului va fi epuizată în 17 octombrie, când Jack Lew, secretarul Trezoreriei, va mai avea în vistierie lichidități de 30 de miliarde de dolari, la care se adaugă veniturile de la buget. Dacă – și există temeri mari că se va ajunge în acest punct – republicanii și democrații din Congresul SUA nu vor ajunge la un acord, Statele Unite nu își vor mai putea plăti obligațiunile și ar putea intra, pentru prima dată în istorie, în incapacitate de plată (default), un scenariu asemănat de Warren Buffett cu „o bombă nucleară”. Mai mult, Statele Unite ar deveni, conform acestui scenariu, primul stat occidental care intră în default după Germania nazistă, în 1933. Vezi AICI o comparație între scenariul cel mai sumbru pe care SUA îl au în față și Republica de la Weimar.