Prima pagină » Știri politice » Mircea Miclea, fost ministru al Educației, atac devastator la Klaus Iohannis: ”Vai de viața lui! Nu e nicio generație pierdută!”

Mircea Miclea, fost ministru al Educației, atac devastator la Klaus Iohannis: ”Vai de viața lui! Nu e nicio generație pierdută!”

Mircea Miclea, fost ministru al Educației, atac devastator la Klaus Iohannis: ”Vai de viața lui! Nu e nicio generație pierdută!”

După ce președintele Klaus Iohannis a vorbit, într-o conferință de presă, despre o așa-zisă ”generație pierdută”, Mircea Miclea – fost ministru al Educației -, a contraatacat dur, considerând că nu este vorba decât despre ”defetism de doi bani”.

Mai mult, profesorul Mircea Miclea l-a taxat, fără menajamente, pe Klaus Iohannis, spunând că acesta este ”tâmpit” și ”dobitoc”.

”E un tâmpit. E un dobitoc! Vai de viaţa lui! Nu e nicio generaţie pierdută. E de defetism de doi bani. O modalitate prin care te deresponsabilizezi şi spui că gata, e pierdută. Nu mai are rost să faci nimic? Cum adică? Nu poţi recupera câteva luni? E aberant! Nu există nicio generaţie pierdută! Totul se poate remedia pentru că e vorba de câteva luni”, a afirmat Mircea Miclea, potrivit România TV.

Mircea Miclea: ”După terminarea stării de urgenţă, ar fi fost bine să începem şi noi o serie de experimente”

Mircea Miclea – fost ministru al Educaţiei în primul dintre cele două guverne conduse de Călin Popescu Tăriceanu – a mai declarat că autorităţile au ratat momentul în care ar fi putut face experimente în anumite şcoli, atunci când România avea un număr mic de infecţii cu noul coronavirus.

Însă momentul respectiv a fost ratat, chiar dacă – la vremea aceea, după terminarea stării de urgență – riscurile ”erau extrem de mici”.

”După 15 mai, după terminarea stării de urgenţă, ar fi fost bine să începem şi noi o serie de experimente, adică în anumite zone mai ales rurale, unde riscul era foarte mic, să începem să dăm drumul la şcoli ca să vedem ce măsuri trebuie noi să luăm din toamnă când va începe noul an şcolar, pentru că unele lucruri nu le poţi învăţa decât făcând, experimentând şi riscurile erau extrem de mici atunci. Prin iunie, în Vâlcea erau vreo 20 de cazuri în tot judeţul. În Brăila erau 24 şi riscurile erau absolut nesemnificative. Din păcate, s-a ratat lucrul ăsta”acuză Mircea Miclea.

”Proiectul basculează responsabilitatea în primul rând pe părinţi”

Totodată, Mircea Miclea a criticat și modul în care a fost elaborat proiectul de ordin publicat de Ministerul Sănătăţii, proiect prin care sunt stabilite normele pentru începerea cursurilor în şcoli.

Ghidul, transmite profesorul Miclea, este cel puțij ”discutabil”, iar responsabilitatea este plasată exclusiv pe umerii părinților cu toate că rămâne nelămurite semne de întrebare esențiale.

”Suntem în situaţia acum în care n-am experimentat nimic. Nu am preluat nici experienţele altora şi atunci am venit cu un ghid care este extrem de discutabil. Aspectul cel mai discutabil la acest ghid, din punctul meu de vedere, se referă la faptul că basculează responsabilitatea în primul rând pe părinţi.

Elevul nu poate participa la şcoală dacă părintele nu semnează o declaraţie pe propria răspundere prin care declară că copilul lui… Şi acolo sunt o mulţime de lucruri care sunt problematice. Tu ca părinte trebuie să declari că copilul tău nu s-a întâlnit cu nicio persoană care are COVID. De unde să ştii tu lucrul acesta?”a mai spus fostul ministru al Educației.

S-a născut în București, pe data de 18 iulie 1968, și este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, specializarea Comunicare. Activitatea jurnalistică – editorialist GÂNDUL.RO, scriind articole ... vezi toate articolele