MISTERUL documentului de supendare a lui Traian Băsescu. Victor Ponta: „Cred că ar trebui suspendat, Parlamentul va decide”

Publicat: 02 07. 2012, 14:09
Actualizat: 02 07. 2012, 17:54

Liderii USL anunțau, în noiembrie 2011, că demarează procedurile de suspendare a președintelui Traian Băsescu din cauza încălcării Constituției. Mai mult, la nivelul USL s-a întrunit o Comisie care a avut misiunea să identifice derapajele constituționale ale președintelui Băsescu. Din Comisia care trebuia să se ocupe de acest subiect au fost desemnați Călin Popescu-Tăriceanu, Eugen Nicolăescu, Mircea Diaconu și Ciprian Dobre (PNL), Dan Șova, Toni Greblă, Florin Iordache și Ioan Chelaru (PSD).

Există sau nu un document oficial al USL privind derapajele constituționale ale președintelui Băsescu? Potrivit celor care trebuiau să redacteze un astfel de document, „problematica a rămas în aer”.

Crin Antonescu, în decembrie: „Documentul este gata”

Președintele PNL, Crin Antonescu, declara în luna decembrie că documentul este gata și se așteaptă momentul optim pentru declanșarea procedurii de suspendare a președintelui Traian Băsescu.


VĂ RECOMANDĂM SĂ VEDEȚI ÎN GÂNDUL DE AZI ce subiecte au fost date la ROMÂNĂ în această dimineață la BAC 2012. Provocarea noastră: Ați mai fi în stare să le rezolvați? AVEȚI AICI LINK-ul către SUBIECTE. Aici veți găsi și BAREMUL de corectare pentru prima probă de la BACALAUREAT


„Documentul privind suspendarea e gata. Agenda fiind dominată de câteva teme majore, nu în această săptămână vom demara acțiunea pe care am descris-o pornind de la acest document. O să anunțăm în momentul în care vom considera că e oportună această demarare”, afirma Antonescu.

Ce spun însă la opt luni după acest moment cei care trebuiau să redacteze documentul.

Senatorul PSD, Toni Greblă, a declarat pentru gândul că nu a lucrat niciodată la un astfel de document. „Cred că nu s-a întrunit niciodată acea comisie și nu s-a întâmplat nimic, eu nu am participat la nicio ședință”, a afirmat Greblă.

Nici colegul său de partid, vicepreședintele Camerei Deputaților, Florin Iordache, nu aduce un plus de informații. „Nu știu nimic, nu am lucrat la un asemenea document”, susține social-democratul.

În tabăra liberală, lucrurile sunt mai nuanțate. Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu încearcă un exercițiu de memorie.

„Eu m-am ocupat de un eventual program de demitere a președintelui. De atunci nu s-a întâmplat nimic, lucrurile au rămas în stand-by pentru că au apărut alte evenimente, protestele, se apropiau alegerile locale”, a declarat pentru gândul liberalul. Călin Popescu Tăriceanu susține că nu a văzut un document final privind suspendarea președintelui Traian Băsescu.

Mircea Diaconu: Nu știu ce s-a mai întâmplat. Eu eram cu virgulele

Cooptat în echipa de lucru, fostul ministru al Culturii, Mircea Diaconu, spune că problema „a rămas în aer”.

„Comisia nu a funcționat, s-a adunat doar o singură dată atunci. Nu știu ce s-a mai întâmplat, eu am participat la o singură întâlnire după care s-a dat temă unor juriști, care nu erau chiar din echipă, nu sunt nume cunoscute care să facă încadrări, puncte și așa mai departe. Există șansa să fie un astfel de document. Eu nu am mai participat niciodată la ea, deoarece eram oricum persoană de comunicare, nu pe zona de elaborare. Eu eram cu virgulele, ca să spun așa. Nu am văzut niciodată un astfel de document”, a afirmat pentru gândul Diaconu.

Potrivit acestuia, cea mai flagrantă încălcare constituțională a președintelui Băsescu este cea „care a schimbat cursul istoriei”.

„Cea care a întors cursul istoriei a fost cea cu Guvernul Iohannis, când nu a recunoscut majoritatea și principiul majorității este o încălcare gravă a principiilor democratice de bază”, a declarat fostul ministru al Culturii.

Diaconu a adăugat că documentul a rămas în sarcina unor consilieri juriști.

„Am rămas cu problematica suspendării președintelui în aer, este adevărat. Rămăsese ca un grup de juriști, de la noi din sistem, din zona de consilieri profesioniști”, a spus fostul ministru.

Președintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat pentru gândul că „probabil nu există altă cale decât suspendarea președintelui Traian Băsescu”. Și liderii USL, Victor Ponta și Crin Antonescu au vorbit în mai multe rânduri despre posibilitatea suspendării președintelui Traian Băsescu.

Ponta: Parlamentul va decide

Premierul Victor Ponta a precizat că în cadrul USL s-a decis ca Parlamentul să fie cel care să deblocheze situația politică. „Fie există o moțiune de cenzură și cade Guvernul, fie președintele este suspendat”, a prezentat premierul cele două variante.

„Cred că ar trebui suspendat cât mai urgent pentru că a încălcat Constituția. Nu putem să stăm într-un blocaj continuu ne costă economic, imaginea internațională, ratingul de țară”, a spus Victor Ponta la Antena3, adăugând că a încercat fără succes să coabiteze cu președintele.