MITING pro „Székely Mikó”: Șeful PPMT Covasna spune că filialele se vor mobiliza pentru un număr mare de participanți la miting
Președintele PPMT Covasna, Nemes Elod, afirmă că filialele partidului din toată Transilvania se mobilizează pentru ca maghiarii să participe în număr cât mai mare la protestul față de sentința în cazul retrocedării Colegiului „Székely Mikó”, care va avea loc în 1 septembrie la Sfântu Gheorghe.
Președintele PPMT Covasna, Nemes Elod, a declarat, duminică, pentru corespondentul MEDIAFAX că filialele din toată Transilvania vor asigura transportul pentru cei care vor să participe la protestul față de sentința dată în cazul retrocedării Colegiului „Székely Mikó”, care va avea loc în 1 septembrie la Sfântu Gheorghe.
„Vor veni din toată Transilvania cu autobuze. Filialele locale se mobilizează pentru ca la manifestare să participe cât mai mulți maghiari”, a spus Nemes Elod.
El a menționat că, spre exemplu, în orașul Baraolt (județul Covasna), organizațiile locale ale PPMT și UDMR vor organiza împreună transportul celor care vor veni în 1 septembrie la Sfântu Gheorghe.
„La Baraolt, organizațiile locale ale PPMT și UDMR organizează împreună transportul, având în vedere că Székely Mikó este o problemă comună maghiară”, a subliniat președintele PPMT Covasna.
În 1 septembrie, bisericile istorice maghiare din Transilvania vor organiza un protest amplu în municipiul Sfântu Gheorghe, față de sentința dată în cazul retrocedării Colegiului „Székely Mikó”, manifestarea fiind susținută și de partidele maghiare, dar și de mai multe organizații civice.
Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, care este și liderul local al UDMR, declara, joi, într-o conferință de presă, că zeci de mii de maghiari din toată Transilvania sunt așteptați în 1 septembrie la Sfântu Gheorghe, susținând că aceasta va fi cea mai mare manifestare din ultimii 15 ani „într-un caz maghiar”.