Monica Macovei revine asupra trecerii Legilor Big Brother prin ordonanță de urgență: „Trebuie adoptate de Parlament”

Publicat: 07 02. 2015, 17:09

Ieri, la Gandul live, am afirmat că așa numitele legi Big Brother trebuie reluate și refăcute ținând cont de observațiile Curții Constituționale, iar apoi adoptate rapid, inclusiv prin OUG. Mi s-a atras atenția că 1) legile acestea nu pot fi adoptate prin OUG și 2) chiar dacă s-ar putea, asta înseamnă că se poate eluda un viitor control de constituționalitate (și avem deja nenumărate astfel de experiențe). Sunt de acord cu ambele critici și le însușesc.

Pe scurt: „Legile Big Brother” trebuie adoptate de Parlament, prin dezbatere parlamentară și consultarea substanțială a societății civile, nu prin OUG.

„Ieri, la Gandul live, am afirmat că așa numitele legi Big Brother trebuie reluate și refăcute ținând cont de observațiile Curții Constituționale, iar apoi adoptate rapid, inclusiv prin OUG. Mi s-a atras atenția că 1) legile acestea nu pot fi adoptate prin OUG și 2) chiar dacă s-ar putea, asta înseamnă că se poate eluda un viitor control de constituționalitate (și avem deja nenumărate astfel de experiențe). Sunt de acord cu ambele critici și le însușesc. Pe scurt: „Legile Big Brother” trebuie adoptate de Parlament, prin dezbatere parlamentară și consultarea substanțială a societății civile, nu prin OUG”, a scris europarlamentarul Monica Macovei, pe pagina sa de socializare.  – See more at: http://www.dcnews.ro/monica-macovei-gafa-legile-big-brother-prin-oug-reac-ia-europarlamentarei-dupa-critici_466897.html?#sthash.sNvCeyLX.dpuf

După discuțiile despre siguranța cibernetică care au avut loc în ultimele zile între miniștrii de interne ai statelor europene, Monica Macovei susține că o lege pe această temă trebuie adoptată rapid în România. Motivul este legat de vidul legislativ care face ca România să nu poată răspunde cu informații clare altor state europene dacă se pune problema urmăririi unei rețele suspectate de acte de terorism.

„Ieri, la Gândul LIVE, am afirmat că așa numitele legi Big Brother trebuie reluate și refăcute ținând cont de observațiile Curții Constituționale, iar apoi adoptate rapid, inclusiv prin OUG. Mi s-a atras atenția că 1) legile acestea nu pot fi adoptate prin OUG și 2) chiar dacă s-ar putea, asta înseamnă că se poate eluda un viitor control de constituționalitate (și avem deja nenumărate astfel de experiențe). Sunt de acord cu ambele critici și le însușesc”, a scris astăzi europarlamentarul pe pagina sa de Facebook.

În aceste condiții, arată Monica Macovei, „Legile Big Brother trebuie adoptate de Parlament, prin dezbatere parlamentară și consultarea substanțială a societății civile, nu prin OUG”.

Unul dintre aspectele importante care trebuie clarificate, consideră europarlamentarul, este cel legat de achiziționarea cartelelor prepay. În opinia sa, România ar trebui să ia exemplul celor mai multe state europene care nu permit achiziționarea acestora decât cu un act de identitate, dar și cu asigurarea confidențialității datelor cu caracter personal prin încheierea unor acorduri cu societățile comerciale care le furnizează. Reglementări similare ar trebui să existe, spune Monica Macovei, și în privința utilizatorilor care decid să acceseze rețele wireless.

Securitatea cibernetică a fost în urmă cu o săptămână subiectul principal al reuniunii informale a miniștrilor de Interne și ai Justiției de la Riga în contextul unor noi strategii de luptă contra terorismului.