Moțiunea de cenzură inițiată de PSD ar urma să treacă (SURSE). Ce îl așteaptă pe Ludovic Orban
Moțiunea de cenzură a PSD împotriva Guvernului Orban, care a fost anunțată de Marcel Ciolacu, ar urma să treacă, fiind necesare 233 de voturi.
Se pare că anunțul făcut de președintele interimar al PSD Marcel Ciolacu potrivit căruia moțiunea va trece cu 250 de voturi este adevărat, chiar dacă probabil nu va primi acest număr de voturi, însă poate trece cu 233 de voturi, potrivit unor surse citate de Digi24.
De câteva luni, social-democrații „amenință” Guvernul Orban cu moțiunea, însă amânarea a fost una strategică – se pare că moțiunea ar urma să fie depusă săptămâna viitoare, chiar înainte de Congresul PSD în care, cel mai probabil, Marcel Ciolacu va deveni președinte plin ar patidului.
„Moţiunea de cenzură va trece. Este alb şi negru, nu mai este gri. Dacă aţi fi fost în Parlament astăzi, toţi liderii politici, inclusiv PMP-ul, liderul PMP-ului, care e la guvernare cu PNL, a zis că se vede de pe Marte cât de prost este gestionată pandemia. Moţiunea va trece cu peste 250 de voturi”, a declarat miercuri Marcel Ciolacu.
De asemenea, un alt eveniment important care manipulează soarta moțiunii îl reprezintă începerea campaniei electorale, în contextul în care zeci de primari social-democrați au părăsit „cuibul” pentru PNL, fiind probabil convinși de promisiunile de finanțare a proiectelor locale din Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL).
Moțiunea înainte de alegeri și începerea școlilor
Momentan nu se știe exact când va fi dezbătută și votată moțiunea de cenzură, însă probabil se va întâmpla în aceeași săptămâna în care va fi depusă, deși votul ar putea avea loc chiar și la sfârșitul lunii august sau începutul lunii septembrie, chiar înainte de redeschiderea școlilor și cu câteva săptămâni înainte de alegerile locale.
Se pare că moțiunea ar urma să fie votată de parlamentarii PSD, Pro România, ALDE și o parte din cei independenți și cei care reprezintă minoritățile naționale. Însă UDMR a anunțat că nu va semna moțiunea, iar momentan nuse știe dacă parlamentarii din formațiunea condusă de Kelemen Hunor o vor vota.
Dacă partidele care au anunțat că votează moțiune vor merge până la capăt, atunci Guvernul Orban ar putea fi demis pentru a doua oară într-un singur an.
Ce se va întâmpla dacă moțiunea de cenzură va trece
Potrivit legii, dacă moțiunea de cenzură este adoptată de Parlament, atunci Guvernul Orban este demis, însă poate rămâne la conducerea țării timp de 45 de zile. Însă, în această perioadă nu poate adopta Ordonanțe de Urgență și nici proiecte de lege, toate aceste în contextul în care țara încă se confruntă cu pandemia de coronavirus, iar numărul de noi infectări zilnice a crecut constant în ultima perioadă iar experții preconizează că odată cu începerea anului școlar vor fi noi recorduri de infectări.
Viitorul lui Orban, incert
Dacă președintele României decide ca un Guvern interimar să se ocupe de alegerile locale, atunci va chema partidele la consultări abia după scrutin, iar la final va face o propunere de premier. Noul Guvern ar putea funcționa până în decembrie, când ar trebui să fie organizate alegeri parlamenntare.
Cărțile sunt împărțite?
Se pare că prședintele Klaus Iohannis ar lua în calcul și varianta numirii unui alt premier și formarea unui guvern PNL-USRPLUS-PMP, potrivit informațiilor citate de Digi24.