Moțiunea de cenzură: Ludovic Orban îi spune Vioricăi Dăncilă că 273 este mai mare ca 233

Publicat: 25 09. 2019, 20:49

„Mesaj pentru VVD: 237> 233″, a scris Ludovic Orban, miercuri, pe Facebook.

Reacția președintelui liberalilor vine după ce liderul PSD Viorica Dăncilă a declarat că moțiunea de cenzură nu va trece nici de data acestă, deoarece opoziția a eșuat „lamentabil” de fiecare dată când a făcut acest demers. Premierul a adăugat că PSD este un partid unit care are misiunea de a guverna și își va duce programul la bun sfârșit.

Numele moțiunii de cenzură inițiate de PNL este „Ca să reconstruim România, Guvernul Dăncilă trebuie demis urgent”. În textul documentului obținut de Mediafax, opoziția vorbește despre șansele pe care România le-a ratat în perioada guvernării PSD și despre „incompetența” premierului Viorica Dăncilă.

Ludovic Orban a anunțat, anterior, că au fost strânse 237 de semnături pentru moțiunea de cenzură, precizând că PNL este în discuții cu peste 10 parlamentari pentru susținerea demersului, inclusiv cu aleși de la PSD.