MOȚIUNEA DE CENZURĂ. Ungureanu: Zăcământul Cupru Min epuizat doar în 500 ani; parlamentarii nu pot pricepe detalii tehnice

Publicat: 27 04. 2012, 15:42
Actualizat: 27 04. 2012, 18:21

Zăcămantul de la Roșia Poieni al Cupru Min nu a fost inclus în evaluarea prețului de licitație deoarece nu face obiectul vânzării, ci rămâne în proprietatea statului, iar calculul efectuat relevă că ar fi nevoie de 400-500 ani pentru exploatarea acestuia la epuizare, a afirmat premierul Ungureanu, potrivit Mediafax.

În discursul susținut în Parlament la dezbaterea moțiunii de cenzură, premierul a răspuns și criticilor opoziției privind încercarea de vânzare a Cupru Min, amintind că procesul a fost început de Guvernul liberal Tăriceanu în 2008, când, deși a fost aplicat același standard de evaluare, valoarea societății a fost stabilită ca fiind de 2,5 ori mai mică.

„O spun foarte clar: zăcămantul nu se vinde. Atunci cand achiziționezi o autorizație sau un permis de pescuit, suma plătită nu este egală cu valoarea întregului pește din baltă, pentru că, în mod evident, nu îl poți pescui pe tot, ceea ce plătești reprezintă contravaloarea capturii medii, în timpul și condițiile date. Sunt sigur că toți semnatarii moțiunii de cenzură sunt conștienți de acest fapt și atunci mi se pare cu atât mai îngrijorător faptul că ați ales să resuscitați un slogan anacronic, de la începutul anilor ’90, și să întrețineți o falsă controversă publică, mizând pe lipsa de informare și de expertiză a societății și făcând în acest fel un mare deserviciu societății și țării”, a spus Ungureanu parlamentarilor opoziției.

El a arătat totodată că datoriile Cupru Min se ridică la 64 milioane lei, iar profitul invocat este „strict conjunctural”, datorându-se faptului că în ultimii ani societatea nu a efectuat nici măcar investiții pentru descopertă, toate aceste lucrări cifrandu-se la aproximativ 75 milioane lei pe an.

Premierul a arătat totodată că în textul moțiunii există întrebări foarte tehnice, la care ar trebui să răspundă specialiștii și care nu sunt în mod real „de competența tehnică a Parlamentului”, deoarece nu crede că omul politic membru al Parlamentului „se poate pricepe și poate înțelege la detaliu tehnic” orice domeniu, fapt care reflectă o politizare excesivă.

„Vom relua această privatizare cu o nouă evaluare și cu o nouă licitație. Cupru Min are nevoie de investiții masive, de realizarea investițiilor de mediu, de retehnologizare. Fără o infuzie importantă de capital, societatea nu-și poate continua activitatea pentru mai mult de un an”, a adăugat Ungureanu.

Roman Copper a câștigat în 26 martie licitația organizată de OPSPI pentru preluarea pachetului integral de acțiuni al Cupru Min, la prețul de 200,77 milioane euro, de 3,5 ori peste prețul de pornire a licitației, de 57,3 milioane euro.

Ministerul Economiei a anunțat însă în 7 aprilie că negocierile cu Roman Copper s-au încheiat irevocabil, întrucât firma canadiană a respins condițiile cerute de partea română, astfel că procesul de privatizare va fi reluat.

Firma canadiană a avut termen de zece zile pentru a semna contractul de cumpărare a Cupru Min, dar întrucât nu a acceptat condițiile impuse de partea română, acordul nu a mai fost încheiat.

Condițiile cerute de MECMA erau ca firma canadiană să constituie un depozit colateral de 32,27 milioane euro pentru a garanta astfel realizarea investițiilor de mediu, să plătească suma pentru acțiuni, de 200,7 milioane euro, în termen de 30 zile de la obținerea avizului Consiliului Concurenței și autorizației integrate de mediu-ambele fiind condiții suspensive în contract. De asemenea, partea română a cerut publicarea imediată a contactului de privatizare.

Potrivit datelor obținute de MEDIAFAX, patrimoniul Cupru Min pe baza căruia a fost stabilit prețul la licitația pentru vânzarea companiei a fost evaluat de o firmă cu sediul într-un apartament din județul Alba, pe baza unor date culese în 2008 și actualizate în 2010, firma fiind deținută de membrii aceleiași familii.

Firma „Evaluar” din Alba-Iulia, cu un număr mediu de patru angajați în 2010 și un capital social subscris de 5.000 lei, a evaluat doar patrimoniul companiei, nu și volumul de investiții care trebuie asumate de către cumpărător.

Un document oficial prezentat, miercuri, de MEDIAFAX, relevă că prețul de licitație pentru Cupru Min a fost raportat doar la valoarea activelor societății și cantitatea de cupru care poate fi exploatată în urma unor investiții estimate chiar de conducerea unității, nu de către un evaluator independent, fără să fie luată în considerare și valoarea zăcământului.

Cupru Min deține exploatarea Roșia Poieni, unde sunt concentrate 60% din rezervele de cupru ale României.

Compania din Abrud a încheiat anul 2010 cu un profit de 18,8 milioane lei, iar la sfârșitul anului 2011 a înregistrat o cifră de afaceri netă de 150,6 milioane lei și un profit net de 30,7 milioane lei. La finele anului trecut, Cupru Min avea datorii de 64,4 milioane de lei.

Roman Copper este deținută de Bayfront Capital Partners (Canada) și a fost înființată anul trecut, special pentru participarea la privatizarea Cupru Min.