Prima pagină » Știri politice » Moțiunea simplă depusă de PSD „Cristian Ghinea, de la zero la abis”, supusă la vot marți

Moțiunea simplă depusă de PSD „Cristian Ghinea, de la zero la abis”, supusă la vot marți

Moțiunea simplă depusă de PSD „Cristian Ghinea, de la zero la abis”, supusă la vot marți
Cristian Ghinea / Sursă FOTO: Eduard Vînătoru - Mediafax Foto

Partidul Social Democrat (PSD) a depus miercuri, 9 iunie, o moțiune simplă împotriva ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene Cristian Ghinea. Social-democrații îl acuză pe ministru că „îndatorează” țara cu 15 miliarde de euro prin PNRR. 

„România este la un pas de a avea dezangajare masivă de fonduri mai ales pe sectorul apă-canal și pe cel al deșeurilor, suma depășind 900 milioane euro” din fondurile europene din cadrul financiar 2014-2020, susțin social-democrații în documentul moțiunii.

De asemenea, aceștia sunt de părere că Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) este „un document care distruge și nu dezvoltă”, acuzând faptul că „a fost confiscat pentru interesele pur economice ale unor grupuri clientelare ale guvernării.”

PSD este de părere că împrumutul de 15 miliarde de euro a fost făcut „pentru a hrăni prietenii, firmele de consultanță și membrii de partid care vor vota în congresele PNL și USR. Dezvoltarea României, reducerea decalajelor, creșterea nivelului de trai al românilor, educația, sănătatea, infrastructura, agricultura și firmele românești mai pot aștepta”.

„Toți românii au văzut cum documente ample din PNRR au fost scrise exact de firmele de consultanță care vor fi viitorii beneficiari ai studiilor de fezabilitate și de consultanță din acest plan. Astfel, sponsorii de partid, firmele de casă și cele de consultanță își iau banii prin PNRR, direct, prin alocări dedicate, fără să existe vreo licitație și fără un minim de transparență. În schimb, românii se aleg cu creșterea vârstei de pensionare, înghețarea veniturilor – salarii, pensii, alocații. Pe scurt cu austeritate! Adică sărăcie!”, se arată în moțiunea simplă.

PSD susține că „economia românească” va fi distrusă de taxe

Ministrul Cristian Ghinea este acuzat de faptul că „nu a fost interesat să sprijine nici măcar firmele românești”.

„Din analiza cheltuielilor pe PNRR, rezultă că doar 0,04% din totalul IMM-urilor din Romania, adică doar vreo 3.200, vor putea beneficia de o formă de finanțare prevăzută în PNRR. În schimb vom avea noi taxe de mediu, noi taxe pe transport, noi taxe pe IT! Care, toate, vor distruge economia românească”, potrivit sursei citate.

Președintele Camerei Deputaților Ludovic Orban a transmis că moţiunea simplă împotriva ministrului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, depusă de PSD la Camera Deputaţilor, va fi dezbătută luni şi va fi supusă votului marţi.

„Biroul permanent a decis ca moţiunea simplă să fie dezbătută luni, de la ora 16.00, iar votul va fi marţi, odată cu votul final din plenul de respingeri”, a declarat Ludovic Orban.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarma medicilor: Boala care revine și amenință bebelușii
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
BREAKING | Wiz Khalifa, condamnat în România la 9 luni de închisoare cu executare!
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Detaliul din biroul lui Vladimir Putin care a dat de gol o nouă minciună a propagandei Kremlinului
Mediafax
Sărbătorile dăunează grav sănătății. Ce probleme medicale riscă românii în această perioadă
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Guvernul va achita o datorie veche de peste 30 de ani către SUA, pentru un credit folosit la importul de bumbac
Cancan.ro
A început războiul pentru averea Rodicăi Stănoiu! Moștenitorii surpriză, care i-au luat fața Puișorului
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
Record absolut! Cu cât au împrumutat românii Guvernul în 2025?