Prima pagină » Știri politice » Motivele pentru care Ponta îl invidiază pe Mazăre. „El nu mă invidiază pe mine”

Motivele pentru care Ponta îl invidiază pe Mazăre. „El nu mă invidiază pe mine”

Motivele pentru care Ponta îl invidiază pe Mazăre.
Președintele PSD, premierul Victor Ponta, a declarat, vineri, la școala de vară a TSD, care se desfășoară la Constanța, că îl invidiază uneori pe Radu Mazăre, pentru decapotabile, cluburi și bodyguarzi și a arătat că Mazăre i-a transmis că nu îl invidiază și nu ar vrea să fie în locul lui.

„Îl invidiez uneori, e adevărat, pentru decapotabile, pentru cluburi, pentru bodyguarzi, pentru alte lucruri. Eu l-am întrebat dacă el mă invidiază pe mine și mi-a zis «Categoric nu, nu aș vrea să fiu în locul tău» . Și are dreptate într-un fel”, le-a spus Ponta tinerilor social-democrați reuniți la Constanța.

Președintele PSD, premierul Victor Ponta, a venit, vineri, la Constanța, la deschiderea școlii de vară a tinerilor social-democrați.

În discursul său, Ponta le-a cerut membrilor TSD să fie alături de el în cele 73 de zile care au mai rămas până la turul al doilea al alegerilor prezidențiale.

„Mai avem 73 de zile, opt ore și vreo 40 de minute până când puteți să vă odihniți. Până atunci vreau să vă rog să fiți alături de mine în bătălia extrem de importantă pe care o avem pentru viitorul acestei țări”, a spus Ponta.

El a spus că în ultimii zece ani s-a purtat un război al românilor contra românilor, categoriile sociale întregi fiind învrăjbite să lupte una contra alteia.

„În 2004 și 2009 am discutat numai despre rău. Băsescu e rău, e mincinos, dar trebuie să luptăm cu PSD, cu Năstase. Era o alegere între un rău și mai rău. Vreau să mă ajutați în următoarele 73 de zile să spunem că avem o bătălie pentru ceva bun”, a spus Ponta.

El a vorbit despre faptul că în ultimii zece ani în România s-a construit un complex de inferioritate și că sunt mulți tineri care spun că românii nu pot să facă niciodată nimic și că tot ce este bun vine din afara țării.

Ponta a mai spus că s-a construit, de asemenea, și un tip de egoism, de individualism cultivat asemănător legii junglei.

„Dacă ești puternic, reziști. Dacă nu, trebuie să mori, nu ai dreptul la nicio șansă. Eu vreau să trăim într-o țară care nu e o junglă, în care fiecare are șansa de a avea o viață decentă. Țara nu e junglă, ci o familie în care fiecare are o șansă”, le-a mai spus Ponta tinerilor social-democrați.

Citește și