Motivul pentru care Liviu Dragnea îl laudă pe Traian Băsescu
„Nimeni nu este imperfect total, și președintele Băsescu are momente, recunosc, foarte rare, când spune lucruri corecte”, a spus Liviu Dragnea, despre declarația președintelui Traian Băsescu, prin care șeful statului se declara de acord cu proiectul de lege privind delegarea unor atribuții ale primarilor.
Dragnea a explicat că nu era normal ca, pentru semnăturile pe care le pune pe niște documente elaborate de specialiștii din aparatul său, primarul să fie tras la răspundere, pentru că nu trebuie să fie neapărat inginer, jurist, ci un om ales de cetățeni, pentru a decide oportunitățile de dezvoltare din comunitate.
„În schimb, funcționarii care pentru asta s-au pregătit, au dat concurs, îi furnizează primarului toată baza legală, economică, pentru a putea decide, da sau nu. Nu trebuie să răspundă primarul. Este o modificare cerută de ani de zile de aleșii locali și este o clarificare așteptată și firească”, a explicat Liviu Dragnea.
Președintele Traian Băsescu a declarat, vineri, că legea prin care se pot delega atribuții ale primarilor este corectă, iar un edil va delega responsabilitatea în măsura în care va avea încredere în aparatul său, șeful statului adăugând că se reduce „spectacolul arestărilor”.
Băsescu a declarat, într-o conferință de presă la Cotroceni, răspunzând unei întrebări, că în toate cele 20 de zile, plus cele trei zile în care a stat la Consiliul Legislativ, deci 23 de zile lucrătoare, nu a existat nicio observație cu privire la această lege, nici de la Parchete și nici de la ANI. „Această lege, înainte de promulgare, a făcut obiectul unor discuții în rândul consilierilor”, a mai spus Băsescu, precizând că el avea cea mai mare experiență în administrația locală, prin mandatele la Capitală.
„Am considerat că promulgarea legii este corectă și că legea este corectă”, a declarat Traian Băsescu, adăugând: „Sigur, se reduce spectacolul, dacă nu mai ai primari, președinți de Consilii Județene, din ce să trăim dacă nu avem spectacolul arestărilor?”.
„Gândul” nota, vineri, că declarația lui Băsescu venea în contextul în care „la două luni după ce și-au votat o superimunitate față anchetele DNA și ANI, pe 11 februarie 2014, tot într-o zi de marți, parlamentarii au aprobat modificarea legii administrației publice cu efecte similare”.
„Legea a fost în așa fel modificată încât șefii de Consilii Județene și primarii nu vor mai putea fi acuzați de conflicte de interes. Altfel spus vor putea să dea contracte publice către propriile firme sau firmele rudelor. Modificarea legii prevede că primarii și șefii de CJ-uri pot delega atribuțiile de serviciu către funcționarii publici din subordine. Experții consultați de gândul spun că această lege îi ajută pe baronii locali să evite dosarele de corupție. Senatorul Darius Vâlcov care, alături de Gabriela Firea, a inițiat legea spune că intenția sa nu a fost să îi scape pe primari de dosare, ci doar să le fluidizeze munca”, notează „Gândul”.
Valentina Postelnicu, valentina.postelnicu@mediafax.ro