Mugur Mihăescu se bate cu Marian Vanghelie pentru primăria sectorului 5
Mugur Mihăescu, alias Garcea din Vacanța Mare, vrea să se bată cu Marian Vanghelie pentru primăria sectorului 5. „Voi candida pentru primăria sectorului 5 ca independent. Am strâns semnăturile, iar vineri îmi depun candidatura”, a declarat Mihăescu, pentru gândul.
Între cei care vor să încheie cariera lui Vanghelie de primar la 5 se numără Mihai Atănăsoaiei, din partea PDL și Corin Romanescu, din partea UNPR.
În cursă vrea să se înscrie, tot ca independent, și finul lui Marian Vanghelie, Cătălin Stochiță, care strânge semnături în sector. Stochiță a mai candidat și în 2004, din partea PSD, la momentul respectiv Vanghelie intrând în cursă ca independent.