Năstase, pe blog: „Taberele din justiție și din politică care au urmărit „eliminarea” mea din societate au adus un imens prejudiciu societății”
Fostul premier Adrian Năstase iese la atac după ce instanța a dispus recuperarea prejudiciului de 1,5 milioane de euro din dosarul Trofeul Calității, ceea ce înseamnă că riscă să-și piardă casele și banii din conturi. Năstase acuză jocuri politice la nivel înalt și susține că Inspectoratul de Stat în Construcții (ISC) nu ar fi avut niciun prejudiciu din cauza organizării Trofeului Calității.
„Povestea cu prejudiciul ISC-ului e simplă. În opinia DNA și a completului de judecată, taxele de participare încasate de Forum Invest, de la firmele private participante, pentru organizarea evenimentului „Trofeul Calității”, ar fi trebuit să le ia ISC ! Absurd. Nu ISC a organizat „Trofeul Calității”. Dar dacă nu se organiza „Trofeul Calității”, ce „prejudiciu” ar fi avut ISC? Evident, niciunul. Este clar că nu s-au „furat” bani de la ISC, nu s-au „delapidat””, a scris Năsatse, pe blogul personal.
Făcând referire la faptul că inclusiv conducerea ISC, în 2009, a susținut că nu a avut niciun prejudiciu material, instanța eliminând însă acest raport, Năstase a sugerat, ironic, că averea lui, executată silit, să meargă direct în bugetul DNA.
„În acest fel, cei condamnați în acest dosar „contribuim” la bugetul de stat (care, am văzut are, într-adevăr, dificultăți) cu această sumă. Nu s-ar putea totuși ca banii să meargă, ca donație, din partea noastră, direct, la bugetul DNA? Pentru că, evident, în cazul ISC, s-ar putea considera că este vorba de o „îmbogățire fără just temei””, a mai scris fostul el.
Totodată, Adrian Năstase sublinază și faptul că procesul său va rămâne în istoria României, luând în considerare cei 970 de martori ai acuzării, dintre care 100 vor beneficia de „turbo-celeritate”. Mai mult, fostul premier acuză „taberele din politică și din justiție” de faptul că se folosesc de procesul lui pentru interese mărunte.
„Din păcate, „taberele” din justiție și din politică – ce au încercat să se folosească de acest proces pentru interese mărunte (inclusiv pentru „eliminarea” mea din societate) au creat, într-adevăr un prejudiciu imens – care poate că nu este vizibil imediat – dar nu pentru ISC, ci pentru societatea românească. S-a ajuns, pentru interese politice meschine, interne, și la presiunea unor „chibiți” din străinătate, să facem ceea ce nu a făcut niciuna din țările civilizate. Cei care au decis acest lucru în România nu au realizat că, în felul acesta, murdăresc o parte din istoria țării în care trăiesc” , a conchis Năstase.