Negocieri la Guvern: acord pentru creșterea salariului minim la 1.200 de lei
Confederațiile sindicale și cele patronale s-au întâlnit, vineri, cu ministrul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice; Ana Costea, și cu cel al Finanțelor, Anca Dragu, pentru noi negocieri privind majorarea salariului minim de la începutul anului viitor.
Președintele Confederației Naționale Sindicale „Cartel Alfa”, Bogdan Hossu, a declarat, la finalul discuțiilor, că toți partenerii sociali au căzut de acord asupra faptului că salariul minim pe economie poate crește la 1.200 de lei, însă sunt în discuție două variante de lucru.
Liderul sindical a precizat că patronatele au propus ca majorarea să se aplice doar în cazul salariilor, nu și pentru taxele și impozitele care se plătesc pentru salariile minime (impozitele pe salariu, CAS), respectiv acestea să rămână înghețate la nivelul de 1.050 de lei.
„A doua variantă este susținută de sindicate și de una dintre confederațiile patronale și se referă la majorarea necondiționată până la 1.200 de lei. S-a stabilit că trebuie să construim cu Ministerul Muncii un mecanism de corecție a salariului minim, care să aibă la bază și coșul minim și alte elemente. Aceste două variante vor fi analizate de către Guvern și vor fi discutate în Consiliul Național Tripartit, în 28 decembrie, în Consiliul Economic și Social, în 29 decembrie, urmând ca în 30 decembrie Guvernul să ia o decizie în ședința de Guvern”, a mai spus Hossu.
Premierul Dacian Cioloș a declarat, luni, după prezentarea finală a bugetului pe 2016, că Guvernul va trebui să ia până la sfârșitul acestui an o decizie legată de salariul minim pe economie, precizând că la începutul săptămânii viitoare va convoca comisia tripartită pentru o discuție în acest sens.
Pe de altă parte, Cioloș a precizat că îl preocupă mai mult impactul anumitor decizii, legate de salariul minim, asupra câtorva sectoare „care sunt intensive în mână de lucru, care au un nivel al profitului care este deja fragil”.
„Pe mine mă îngrijorează impactul nu atât asupra Bugetului de stat care este minim după ce deja au fost crescute salariile bugetarilor cu acel 10 la sută, sunt și multe sectoare economice care nu lucrează la nivelul salariului minim și am avut anumite contacte informale cu anumiți reprezentanți ai mediului de afaceri, însă avem, pe de altă parte, și câteva sectoare care sunt intensive în mână de lucru, care au un nivel al profitului care este deja fragil și acolo cred că trebuie să ne uităm mai atent să vedem care poate să fie impactul anumitor decizii asupra acestor sectoare”, a punctat Cioloș, adăugând că este conștient de nevoia de a echilibra lucrurile între sectorul bugetar și sectorul privat, dar pe de altă parte e important să facă lucrurile acestea în mod rezonabil și având în vedere impactul pe care astfel de decizii poate să le aibă.
Președintele PSD, Liviu Dragnea, i-a cerut, sâmbătă, premierului Cioloș ca, până cel mai târziu marți, înainte ca Parlamentul să voteze bugetul pe 2016, Guvernul să transmită când și cu cât va fi majorat salariul minim pe economie, precizând că este o „solicitare fermă” a formațiunii sale.