Firea consideră că întâlnirea cu ministrul Finanțelor a fost un eșec, fiind vorba de fapt de „o regie pusă la cale de Dragnea și aplicată de Teodorovici”.
„Am tot sperat că nu s-a înțeles bine declarația ministrului. Într-adevăr, a fost inflexibil total, nu a ascultat niciun argument legal. A fost o simulare de dialog, mai mult decât atât, cred că a fost o regie pusă la cale de Dragnea și aplicată de Teodorovici pentru că din prima clipă, pur și simplu era neatent la explicațiile noastre și foarte sigur pe sine că rămâne așa cum a stabilit, din nefericire, și anume să respecte decizia politică a domnului Dragnea de a pedepsi Primăria Capitalei pentru a se răzbuna pe mine,” a declarat primarul general al Capitalei.
Întâlnirea a durat puțin peste o oră.
„Eu încerc să mai am un respect profesional pentru domnul Teodorovici, deși e pus și el la zid, probabil că ar fi remaniat dacă ar fi ascultat de argumentele legale și juridice. Este clar că este strict decizia domnului Dragnea care a făcut acum ca și în cazul ordonanței 13, dumnealui este autorul moral, el este cel care a întocmit cu pixul pe hârtie și scrâșnind din dinți și cu ură și cu mânie bugetul, doar că cei care semnează sunt reprezentanții ministerului de Finanțe.(…)
Domnul Teodorovici nu mi-a dat nicio explicație. Mi-a spus că „așa s-a decis„. Eu l-am întrebat „unde?„. I-am spus că acele decizii și fițuici semnate fără nicio încărcătură legală nu sunt Biblia, nu țin loc nici de legea administrației, nici de Constituție. E păcat. Îi e teamă să nu fie schimbat de la Ministerul Finanțelor, personal îl înțeleg. S-a comportat ca un om care nu are ce să facă. O doamnă care îl însoțea la discuție a avut obrăznicia să mă certe de ce elevii din București și Ilfov beneficiază de gratuitate pe transportul în comun,” a declarat Gabriela Firea.
Înainte de întâlnire, ministrul Finanțelor declara că nu i-a văzut pe primari plecând nemulțumiți după discuțiile de miercuri seară, precizând că o soluție a fost deja găsită.
„Nu i-am văzut plecând nemulțumiți, a rămas că ne vedem astăzi la minister pentru o ultimă clarificare. Dacă situația este aceeași, înseamnă că o soluție s-a găsit. Nu știu cine a spus că nu s-a găsit o soluție. O să vedeți mâine în Guvern, așa cum e ea aprobată. Este un scandal provocat în mod artificial. Azi avem o discuție, un document pe site pentru consultare publică, sunt discuții că așa e normal să fie în consultarea publică și o să fie o formă finală. Și în Parlament e un proces de dezbatere, consultare și aprobare. Parlamentul poate modifica orice.(…) O să aveți mâine un buget în Guvern, prezentat, discutat, aprobat, trimis la Parlament, apoi ține de Parlament cât de repede se va adopta acest buget, buget care are o creștere foarte importantă pe investiții, sănătate, educație. Bani sunt, deficitul este așa cum l-am anunțat, toți indicatorii macro sunt cei anunțați. Dânșii vor să vină, îi primesc, normal, o să avem o discuție”, afirma Teodorovici.
Ministrul de Finanțe a fost contrazis însă de primarul general al Capitalei, Gabriela Firea.
„Ce rost ar mai fi avut să ne invite, să mă invite dimineața la ora 9.00 la Ministerul de Finanțe doar să bem un ceai împreună? Nu cred că a făcut această declarație. După patru ore de discuții la AMR, cu cifrele pe masă, cu tabelele, nu am fost contrazisă nicio secundă, ni s-a spus doar că se recunoaște că se taie bani mulți, 180 de milioane de euro, însemnând 25 la sută din bugetul Capitalei și că ar fi spre binele bucureștenilor, vă dați seama anomalie, pentru că acești bani merg spre primăriile de sector. I-am explicat domnului Dragnea și domnului Orlando Teodorovici un lucru pe care domnile lor lor îl cunosc, dar a fost o decizie a domnului Dragnea de a mă pedepsi”, a replicat Gabriela Firea.
Primarul general al Capitalei spunea că nu-i vine să creadă că a fost invitată la Ministerul de Finanțe doar ca să simuleze dialogul.
„Noi nu venim în genunchi să cerșim ceva, să ne dea ceva în plus Guvernul. Guvernul nu ne-a dat niciodată ceva în plus, dimpotrivă, vrea să ne ia. Asta este realitatea. Este păcat că a făcut această declarație, eu îl respect pe domnul Teodorovici, este păcat că a făcut această declarație. Parcă nu-mi vine să cred că ne-a invitat doar să simulăm dialogul și să bem un ceai. Eu mă aștept să se respecte Constituția și legile țării, iar bugetul să fie distribuit în funcție de competențele și atribuțiile pe care noi, ca reprezentanți ai instituțiilor, trebuie să le îndeplinim. Sunt banii românilor, sunt banii bucureștenilor, nu sunt banii domnului Dragnea, îmi pare foarte rău pentru el. El nu este regele României și patronul bugetului țării. Știu că este dezamăgit,” adăuga Firea.
Premierul Viorica Dăncilă a anunțat că proiectul de buget pe 2019 va fi adoptat în ședința de vineri a Guvernului. Liviu Dragnea a participat miercuri, alături de ministrul Finanțelor Eugen Teodorovici la ședința Asociației Municipiilor din România. La întâlnire a fost prezent și primarul general al Capitalei Gabriela Firea. La finalul întrevederii, președintele PSD afirma că primăriile vor avea venituri cel puțin la nivelul celor din 2018.
foto: Mediafax Foto / Alexandru Dobre