Negocierile PNL cu partidele politice în vederea susținerii noului Guvern | Barna, despre susținerea guvernului Orban: Ne revedem marți după-amiază sau miercuri dimineața / Orban, după consultări: Ne-am înțeles, dar nu poți să condiționezi PNL de lucruri pe care nu le poate oferi partidul

Publicat: 18 10. 2019, 16:01

Barna, întrebat dacă USR susține guvernul Orban: Ne revedem marți după-amiază sau miercuri dimineața

Dan Barna a declarat, vineri, după negocierile cu liderii PNL, că o decizie în privința susținerii guvernului Orban va fi luată în urma unei noi runde de negocieri, funcție de îndeplinirea condițiilor USR, printre care primari în două tururi și aprobarea inițiativei „Fără penali”.

„A fost o primă discuție. O să vedem ce se întâmplă luni și marți cu inițiativele despre care am vorbit, cu Fără penali, cu primarii în două tururi și cu recursul compensatoriu. Am stabilit să ne revedem marți după-amiază sau miercuri dimineața pentru încă o rundă de consultări și cu eventuale decizii”, a declarat dan Barna, întrebat dacă USR va susține guvernul Orban.

El a admis că a o existat din partea liberalilor deschidere explicită pentru aceste măsuri, despre care a spus că ar putea fi votate luni și marți în Parlament.

„Au spus că susțin. Urmează să întreprindă și dialog și negocieri cu celelalte partide pe care contează în constituirea majorității”, a punctat Barna.

De asemenea, liderul USR a respins intrarea Uniunii în guvernul Orban.

„Nu s-a discutat așa ceva, pentru că noi am rămas consecvenți pe mesajul conform căruia USR poate să intre la guvernare doar în baza unor alegeri anticipate, având în spate o majoritate parlamentară. Vrem să intrăm la guvernare, dar pentru a putea face reforme ai nevoie de o majoritate parlamentară care să susțină aceste reforme. Ori lucrul acesta nu se poate realiza cu actuala compoziție a Parlamentului”, a conchis Dan Barna.

Orban: Mi s-a părut că ne-am înțeles. Despre cerințele USR: O poziție nerezonabilă

Premierul desemnat, Ludovic Orban, a declarat, vineri, după consultările cu liderii USR că impunerea unor condiții de liderii Uniunii reprezintă „o poziție nerezonabilă”. „Nu poți să condiționezi PNL de lucruri pe care nu le poate oferi PNL”, a punctat Orban.

„Din punctul meu de vedere mi s-a părut că ne-am înțeles. Am stabilit doar că vom avea o a doua întâlnire, cel mai probabil în cursul zilei de marți”, a declarat Ludovic Orban după consultările cu liderii USR.

El a catalogat impunerea unor condiții ca reprezentând „o poziție nerezonabilă”.

„Am văzut o declarație anterioară în care într-un fel condiționau susținerea investirii guvernului de reușita acestor proiecte. Aici vă spun sincer că nu cred că asta va fi poziția lor pentru că este o poziție nerezonabilă. Nu poți cere PNL decât ceea ce poate da PNL. Să susțină proiectele, noi oricum le susținem, unele sunt proiectele noastre. Nu poți să condiționezi PNL de lucruri pe care nu le poate oferi PNL. Noi nu putem decât să facem ce am făcut până acum, să susținem anumite puncte de vedere”, a adăugat premierul desemnat.

Dan Barna a declarat, vineri, după negocierile cu liderii PNL, că o decizie în privința susținerii guvernului Orban va fi luată în urma unei noi runde de negocieri, funcție de îndeplinirea condițiilor USR, printre care primari în două tururi și aprobarea inițiativei „Fără penali”.

Știre inițială

Negocierile dintre PNL și USR, vor avea lor vineri, în Parlament, începând cu ora 13:00.

Ludovic Orban a avut negocieri miercuri și joi cu UDMR, ALDE, Pro România și PMP.

Călin Popescu Tăriceanu i-a prezentat, joi, liderului PNL Ludovic Orban, 12 condiții pe care ALDE le impune pentru susținerea noului guvern. Printre acestea se numără formarea unui guvern monocolor, menținerea cotei unice de impozitare, dar și o restructurare guvernamentală. Totodată, ALDE cere reținerea de a mai da ordonanțe de urgență în domeniul justiției, dar și continuarea proiectelor în curs de derulare în infrastructură.

Kelemen Hunor a afirmat, joi, după negocierile purtate cu premierul desemnat Ludovic Orban, că nu i-a promis acestuia sprijin pentru formarea noului guvern, deoarece relația dintre UDMR și PNL este la un nivel scăzut. Liderul UDMR a adăugat că discuțiile vor continua.

Și Victor Ponta, a declarat, joi, după discuția cu premierul desemnat, Ludovic Orban, că „discuțiile nu puteau să avanseze, să spunem că votăm guvernul”. „Nici vorbă de așa ceva”, a ținut Ponta să puncteze. El a spus că le-a cerut liberalilor să prezinte bugetul pe 2020.

Pe de altă parte, premierul desemnat Ludovic Orban a afirmat că negocierile de joi au fost pozitive.

El a avut discuții miercuri și cu PMP.

Eugen Tomac a afirmat că au existat puncte de vedere comune, iar liberalii par deschiși la condițiile PMP pentru susținerea noului Executiv, însă măsura implicării acestora într-un Guvern PNL rămâne de discutat.

Potrivit liderului PNL, ultima rundă de negocieri va avea loc marți sau miercuri.

Ludovic Orban a declarat, miercuri, că există echipe de negociere care vor avea discuții și cu PSD, atât la nivelul celor două Camere, cât și individual, cu parlamentarii care se vor arăta dispuși să susțină Executivul PNL.

Surse din interiorul PNL, au declarat pentru Mediafax, că prim-ministrul desemnat, Ludovic Orban, se bazează până în acest moment pe 218 de aleși la votul de învestitură din plenul reunit al Parlamentului. Astfel, 95 de voturi sunt de la PNL, 30 de la UDMR, 40 de la USR, 20 de la ALDE, 18 de la PMP, precum și 15 voturi de la minorități.