Prima pagină » Știri politice » Nelu Tătaru, despre organizarea alegerilor parlamentare: „Nu avem niciun indiciu să ne spună că nu le putem organiza!”

Nelu Tătaru, despre organizarea alegerilor parlamentare: „Nu avem niciun indiciu să ne spună că nu le putem organiza!”

Nelu Tătaru, despre organizarea alegerilor parlamentare: „Nu avem niciun indiciu să ne spună că nu le putem organiza!”

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat vineri, 9 octombrie, că alegerile parlamentare care urmează să aibă loc în decembrie vor putea fi organizate deoarece nu ar exista în prezent vreun indiciu care să arate contrariul.

Nelu Tătaru a participat la o ședință organizată la Inspectoratul Național de Sănătate Publică, la care a fost prezent și președintele României, Klaus Iohannis.

Nelu Tătaru, despre alegerile parlamentare

„Nu avem niciun indiciu în acest moment să ne spuna că nu putem organiza alegeri parlamentare”, a declarat ministrul Sănătății.

Astfel, alegerile parlamentare ar urma să aibă loc pe 6 decembrie 2020.

De asemenea, în cadrul ședinței de la INSP a fost prezent și Klaus Iohannis care a făcut declarații referitoare la măsurile pe care autoritățile trebuie să le ia în contextul în care în ultimele zile în România au fost confirmate zilnic peste 3.000 de noi cazuri COVID-19.

Într-o conferință de presă susținută la sediul Institutului Național de Sănătate Publică, președintele Klaus Iohannis a spus că nu intenționează să susțină reimpunerea măsurii de intrare în stare de urgență. Acesta a subliniat că mizează pe respectarea măsurilor elementare de igienă și de purtare a măștii de protecție.

Acesta a spus că a discutat cu experții Institutului Național de Sănătate Publică, despre care a afirmat că sunt „oameni dedicați și foarte competenți, care se străduiesc să facă față unei situații foarte complicate.”

Iohannis a mai declarat că dacă românii vor să aibă o viață normală, este necesar să se respecte regulile, precum purtarea măști sau atenția la igienă. Președintele a mai anunțat că a convenit, împreună cu celelalte autorități, să se înceapă lucrul la o metotologie pentru decizii mai rapide și mai eficiente în fiecare localitate.

Acesta a punctat că autoritățile vor putea să acționeze local acolo unde vor exista focare extinse, nefiind nevoie să se revină la măsuri radicale: „Nu avem nevoie să închidem toată țara. Dacă anumite spitale vor fi transformate sau nu e o decizie a MS, însă eu nu sunt adeptul măsurilor heirupiste. Nu vreau să ajungem la situațiile în care s-au instalat paturi de ATI dar nu a fost resursă umană. Deciziile trebuie luate cu cap. esursa umană trebuie gestionată cu grijă”, a spus președintele Klaus Iohannis.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Vin ninsorile: meteorologii anunță unde va fi zăpadă de Crăciun. Jumătate de țară sub cod galben
Digi24
Bloggerii ruși îi fac imagine lui Putin cu poze din România. Fotografii de la SRI Antitero ilustrează „trupele rusești, bine echipate”
Cancan.ro
Mălina Guler S-A SINUCIS?! Mesajul prin care și-a anunțat dispariția a fost făcut public abia acum
Prosport.ro
FOTO. Antrenoarea de tenis care predă în rochii îndrăznețe și pantofi cu toc a atras atenția tuturor
Adevarul
Decizie disperată: Antena 1 își vrea banii înapoi, după ce a plătit o avere pentru difuzarea Cupei Mondiale. Alt post TV ar urma să transmită o parte din meciuri
Mediafax
Crăciun sub imperiul zăpezii și al frigului în București
Click
Cum se coace corect cozonacul. Temperatura potrivită pentru cuptorul electric și pe gaz
Digi24
„Teamă în rândul duşmanilor”. Liderul de la Casa Albă dezvăluie un plan pentru nave de război „clasa Trump”, mai mari și mai puternice
Cancan.ro
Oana Mizil a fugit din țară cu fetița! Unde se ascunde acum fosta iubită a lui Marian Vanghelie
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Fenomenul „range anxiety” ar putea determina VW să doteze mașinile electrice cu motoare pe benzină
Descopera.ro
Structuri misterioase detectate în Cosmos!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
Confirmat științific: care este efectul îmbrățișărilor asupra corpului uman?