New Europe: Demiterea Laurei Kovesi de la conducerea DNA, o oportunitate de eliminare a abuzurilor
„Un nou raport arată că România este de departe statul din Uniunea Europeană care încalcă cel mai mult drepturile omului”, observă New Europe, notând că, printre numeroasele probleme, în februarie, procurori DNA care lucrau sub autoritatea Laurei Codruța Kovesi au fost înregistrați în timp ce discutau despre tentative de a fabrica dovezi.
„În final, umbra justiției politizate care afecta mandatul ei s-a dovedit a fi prea puternică. Prin urmare, încotro se îndreaptă lupta anticorupție? Primul pas ar trebui să fie întreruperea relației toxice a DNA cu Serviciul Român de Informații (SRI). Cele două structuri, esențiale pentru lupta anticorupție, au dezvoltat o relație care a creat potențialul pentru abuzuri în sistemul judiciar. Această alianță autonomă, cimentată printr-un protocol de cooperare, este o reminiscență îngrijorătoare a justiției din perioada comunistă, aplicată prin temuta Securitate”, subliniază New Europe într-un editorial intitulat „Înlăturarea Laurei Kovesi de la conducerea DNA oferă României o oportunitate de aur pentru eradicarea petelor abuzurilor din trecut”.
„România nu trebuie doar să își remedieze imaginea, ci trebuie și să reinstituie responsabilitatea democratică a acestor două instituții importante ale țării”, subliniază New Europe.
Foto: Hepta