Prima pagină » Știri politice » „Nici usturoi nu a mâncat, nici gura nu îi miroase”. Ce spune Orban despre șeful DIICOT

„Nici usturoi nu a mâncat, nici gura nu îi miroase”. Ce spune Orban despre șeful DIICOT

„Nici usturoi nu a mâncat, nici gura nu îi miroase
Liderul PNL Ludovic Orban a declarat, întrebat despre solicitarea demisiei lui Felix Bănilă de la conducerea DIICOT de către președintele Klaus Iohannis, că procurorul-șef al DIICOT se comportă ca și cum „nici usturoi nu a mâncat, nici gura nu îi miroase".

„Nici usturoi nu a mâncat, nici gura nu îi miroase. Ancheta momentului e ancheta Caracal, în care în primul rând nu știu de ce DIICOT a preluat această anchetă. În ancheta aia nu se întâmplă nimic. Se agață de funcție. Normal că îl susține doamna Dăncilă. Fiți convinși că după ce trece moțiunea de cenzură problema se poate remedia”, a afirmat Ludovic Orban, marți seară, la Digi 24.

Președintele Klaus Iohannis a solicitat, luni, demisia lui Felix Bănilă din funcția de procuror-șef al DIICOT, pe fondul gestionării anchetei din Caracal. Șeful statului a condamnat și modul în care a fost tratată familia Melencu.

Felix Bănilă a precizat că va trata cu seriozitate solicitarea de demisie a președintelui României și se va consulta cu colegii și cu șeful ierarhic, însă a subliniat că activitatea DIICOT nu se rezumă la cazul Caracal. Acesta a mai spus că demisia nu poate fi expresia unei simple „porniri”.

De asemenea, Ana Birchall a avut, marți, o discuție cu șeful DIICOT, Felix Bănilă, în cadrul căreia ministrul Justiției și-a manifestat din nou nemulțumirea privind modul în care a fost derulată ancheta de la Caracal, au precizat, pentru Mediafax, surse din Minister.

 

Autor