Cristi Gabriel Pascu (PNL) a fost numit luni, la propunerea Ministerului Finanțelor, în funcția de vicepreședinte la Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc, potrivit unei decizii publicate în Monitorul Oficial. Nicolae Ciucă a explicat motivul pentru care Cristi Pascu a fost considerat potrivit pentru acest rol.
Cristi Pascu a devenit noul vicepreședinte al Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc, după ce Mihail-Silviu Pocora a fost eliberat din funcție. Deși Cristi Pascu este cunoscut publicului larg ca om de afaceri implicat în domeniul saloanelor de frizerie, acesta a fost consilier local la Primăria Sectorului 6 din partea PNL și a fost numit membru în Consiliul de administrație al Centrului de Inovare și Proiectare Urbană Sector 6 din subordinea primăriei. Pascu este și președintele Clubului oamenilor de afaceri PNL din Sectorul 6.
Președintele PNL, Nicolae Ciucă, a explicat decizia de a-l numi pe Cristi Pascu ca vicepreședinte la Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc.
„Este o propunere care se face pe baza selecției la nivelul resursei umane de la nivel de partid și ținând cont că este membru al filialei sector 6, este un antreprenor, nu are legătură cu jocurile de noroc, ceea ce cred că este un lucru foarte bun, a fost propunerea PNL. Nu este în domeniul frizeriilor, am înțeles că are experiență în domeniul afacerilor, are mai multe companii. Este o alegere a PNL, asta este propunerea noastră și în acest moment faptul că a desfășurat activități care i-au adus o anumită recunoaștere în domeniul care profesează cred că este foarte bun”, a declarat marți, Ciucă, în Parlament.
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă a declarat că traseismul primarilor se manifestă nu doar la Alba, ci în toată ţara.
„Nu doar în Alba, e peste tot. Pentru mine, personal, chestiunea aceasta e deranjantă şi am comentat de fiecare dată, nu sunt de acord cu o astfel de abordare pentru că ne ducem către oamenii din fiecare localitate, ştim că acolo este ales omul, nu partidul şi incertitudinea faţă de ce familie politică se va orienta sau nu primarul creează bulversare”, a afirmat Nicolae Ciucă.
Întrebat dacă se ia în calcul un pact între cele două partide, PSD şi PNL, Nicolae Ciucă a spus:
Am mai încercat chestiunea aceasta, am discutat-o, chiar preşedintele Flutur a venit cu această insistenţă, din păcate oamenii sunt cum sunt, mă refer la primari. De altfel, nu trebuie să generalizăm, doar unii dintre ei au această abordare şi efectiv nu înţeleg.
CITEȘTE ȘI:
Marcel Ciolacu despre banii din PNRR: Anul acesta, vom încasa bani!