Nicolae Ciucă, de la vila Florica: Eu cred că faptele LIBERALILOR vorbesc de la sine. Și am încredere că cetățenii României văd acest lucru
This browser does not support the video element.
Președintele PNL, Nicolae Ciucă, a explicat la vila Florica cu ocazia aniversării a 149 de ani de la înființarea Partidului Național Liber, ce înseamnă faptul că PNL este un partid de dreapta și că ,, că faptele liberalilor vorbesc de la sine. Și am încredere că cetățenii României văd acest lucru”.
Identitatea de dreapta înseamnă pentru noi îmbinarea tradițiilor și progresului, respectul pentru individ și valorile sale, respectul pentru credință și valorile naționale. În același timp, pentru noi, a fi de dreapta înseamnă să încurajăm creativitatea, inițiativa privată și inovația pentru un viitor modern și prosper al românilor. Înseamnă grija pentru familie și comunități. Înseamnă democrație, ordine, respect pentru legi și reguli, dezvoltare, siguranță și respect pentru proprietate, a punctat Ciucă.
Nicolae Ciucă a mai declarat că ,,PNL este un partid al faptelor serioase și rezultatelor concrete.”
Eu cred că faptele liberalilor vorbesc de la sine. Și am încredere că cetățenii României văd acest lucru. Dreapta nu este o etichetă, un slogan sau un nume pe care ți-l pui pe o siglă. Dreapta este un fel de-a fi, pe care nu ți-l dă și nu ți-l ia nimeni. Un crez care se traduce în acțiuni și rezultate pentru fiecare român, pentru familii, pentru comunități și pentru România, a mai spus președintele liberalilor.
CITEȘTE ȘI: